Cazul a fost înregistrat în orașul Ungheni pe strada Ghenadie Crestiuc nr. 3 către ora 08:21. Imediat, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că copilul se afla la parter în tunelul ascensorului, în stare conștientă. Potrivit informațiilor, băiatul a căzut după ce mama copilului a amplasat căruciorul între ușile ascensorului și s-a întors pentru a aduce un pachet. În acel moment s-a auzit un zgomot, iar copilul a căzut în gol în timp ce cabina ascensorului s-a urcat în sus.
Salvatorii au efectuat lucrări de extragere a băiatului, iar medicii l-au preluat de urgență la spitalul raional. La moment starea micuțului este extrem de gravă. Medicii intervin pentru stabilizarea copilului, iar ulterior acesta urmează a fi transportat pentru îngrijiri la Chișinău.
Circumstanțe cazului urmează a fi stabilite de organele de resort.
Adăuga comentariu