Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Liceul din Văsieni intră în grevă

26 sep. 2023,, 07:13   Societate
2515 0

Administrația Liceul teoretic „Dimitrie Cantemir” din satul Văsieni, raionul Ialoveni a anunțat că intră în grevă generală, după ce autoritățile raionale au decis să desființeze clasele a X-a și să îi trimită pe elevi să studieze în satul vecin, la Ruseștii Noi.

Începînd cu ziua de marți, 26 septembrie 2023 instituția își suspendă procesul educațional, transmite Noi.md cu referire la stiri.

Datorită faptului că sînt prea puțin copii, autoritățile doreau să renunțe la ideea de a forma noi clase de a X-a la Văsieni, însă totuși au înaintat inițiativa. După circa trei săptămîni de studii, oficialii și-au schimbat poziția și au decis să desființeze totuși clasele nou-formate.

În acest context, administrația școlii a anunțat grevă generală pe rețelele de socializare, fiind nemulțumită de deciziile implementate și le consideră drept ilegale.

„Astăzi, 25.09.2023, cadrele didactice și părinții elevilor înmatriculați în clasa a X-a, au făcut cunoștință cu scrisoarea emisă de către Direcția Generală Educație Ialoveni nr. 01-30/542 din 25.09.202, iar drept consecință s-a decis suspendarea procesului educațional începînd cu 26.09.2023, prin grevă generală!


Considerăm ilegal ordinul Direcției Generale Educație Ialoveni nr. 137-a din 07.09.2023, prin care elevii înmatriculați în clasa a X-a au fost scoși din rețeaua școlară! Solicităm respectarea deciziei Consiliului Raional Ialoveni din 22.09.2023, care confirmă încadrarea elevilor din clasa a X-a în rețeaua școlară a anului de studii 2023-2024!”, a afirmat instituția de învățămînt pe pagina de Facebook.

Directorul liceului, Nina Mihalachi susține că deciziile s-ar fi luat fără transparență. Potrivit șefei instituției, cei 21 de dascăli ai liceului sînt extrem de deranjați de situație și nu vor renunța la grevă pînă cînd clasele nu vor fi reformate.

9
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?