Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Lacul de la Stînca-Costești - marea moldovenilor din nordul țării

30 iun. 2023,, 11:40   Societate
10778 0

În raionul Rîșcani, la granița de nord a Republicii Moldova cu România, se află o inedită alternativă la litoralul bulgăresc sau cel din România, mai ales pentru familiile care nu-și permit un sejur la mare. Este vorba despre uriașul lac de acumulare de la Stînca-Costești, considerat de moldoveni „Marea Nordului”.

Căldurile estivale și dorința de distracție îi fac pe mulți moldoveni să-și facă bagajul și să plece la mare, însă stațiunile de pe malul Mării Negre din țara vecină sau Bulgaria care nu sînt însă accesibile tuturor, nici financiar, nici ca distanță. De exemplu, pentru moldovenii din nordul extrem al țării, litoralul se află la depărtare de peste 700 de kilometri. Costurile cu combustibilul sînt foarte ridicate, la care se adaugă și oboseala de pe drum.

Moldovenii au însă o alternativă ieftină și mult mai apropiată, chiar pe malurile Prutului, la granița cu România. Este vorba despre „Marea Nordului“, așa cum a fost poreclit lacul de acumulare de la Stînca Costești. Parte a unei rezervații naturale cu importanță europeană, mai ales, prin speciile de păsări prezente, zona lacului de la Stînca este un colț de paradis, cu plaje naturale, valuri și chiar zone cu intrare lină în apă.

Lacul de la Stînca-Costești, cel supranumit „Marea Nordului”, se află la o distanță de 40 de kilometri de orașul Rîșcani. Aici se ajunge pe drumul republica care leagă Rîșcani de Costești. Accesul la plaje se face tot din localitatea cu același nume – Costești.


Lacul se întinde pe 2.100 de hectare, fiind o mare în miniatură, transmite Noi.md cu referire la bani.md.

Vă reamintim că mai multe informații despre satul , dar și despre alte localități ale Republicii Moldova, pot fi găsite pe moldovenii.md, la compartimentul "Localitățile Republicii Moldova".

9
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?