Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

La Chişinău a început o conferinţă internaţională privind situaţia rîului Nistru

27 oct. 2022,, 22:30   Societate
2841 0

„Managementul bazinului transfrontalier Nistru și integrarea UE - pas cu pas” – acesta este genericul unui forum ecologic, organizat în perioada 27-28 octombrie, de către AO „Eco-TIRAS” în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, ”Ecospectrum”, Uniunea Europeană prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova) de Consolidare a Încrederii, transmite Moldpres.

Potrivit organizatorilor, fluviul Nistru este o sursă de apă potabilă, irigații și hidroenergie atît pentru R. Moldova, cît și pentru Ucraina. Utilizarea durabilă și înțeleaptă a Nistrului este posibilă doar atunci cînd toate părțile interesate sînt implicate în dialog și în cele din urmă în luarea deciziilor sustenabile. Această conferință reunește reprezentanți din diferite domenii și oferă o platformă de dialog privind soluțiile la cele mai acute probleme legate de Nistru.

”Ministerul Mediului apreciază foarte mult aportul cercetătorilor în identificarea problemelor fluviului Nistrul și bazinului acesta, în oferirea soluțiilor fezabile și științific argumentate. Aceste cercetări sînt aplicate în procesul de elaborare a cadrului politic și normativ. Este necesar să avem un parteneriat durabil între mediul academic, cel de afaceri, sectorul asociativ și autoritățile locale privind restabilirea, conservarea rîurilor mici din bazinul Nistrului, precum și a fluviului în întregime. De asemenea, este necesar să dispunem de un mecanism funcțional de management integrat al rîurilor, să asigurăm cantitatea și calitatea apei pentru activitățile necesare și consumul prezent și viitor. Iar ecosistemele și diversitatea acvatică trebuie restabilită și protejată”, a declarat la eveniment Iordanca-Rodica Iordanov, secretar de stat la Ministerul Mediului.

În ultimii ani, s-au înregistrat unele progrese după intrarea în vigoare a Tratatului din 2012 dintre guvernele Republicii Moldova și Ucrainei privind cooperarea în protecția și dezvoltarea durabilă a Bazinului Nistrului. A fost înființată Comisia Nistrului și s-au inițiat activități comune. În plus, grupurile de lucru au elaborat planuri pentru activitatea lor.

„Ambele state riverane trebuie să ia toate măsurile adecvate în conformitate cu principiile Convenției de la Helsinki privind apa: prevenirea, controlul și reducerea poluării apei, asigurarea ca apele transfrontaliere să fie utilizate pentru gestionarea rațională, rezonabilă și echitabilă, conservarea resurselor de apă și protecția mediului, restaurarea ecosistemelor etc.”, au afirmat în deschiderea conferinţei mai mulţi participanţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?