Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4063

Inițiativa legislativă privind instituirea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, votată

14 iul. 2023,, 14:59   Societate
2514 2

În Republica Moldova va fi instituit Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Inițiativa legislativă prin care se propune acest lucru a fost votată în prima lectură de 56 deputați, notează Noi.md.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va avea misiunea de a consolida cooperarea între instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale. Instituția va implementa măsurile ce se impun pentru a asigura securitatea spațiului informațional și pentru a crește gradul de reziliență a societății în fața amenințărilor, notează Noi.md.

Măsurile realizate de Centru, în raport cu alte autorități și mediul privat, vor avea caracter de recomandare. Centrul va avea dreptul să înainteze autorităților publice propuneri de modificare a cadrului normativ, dar și să sesizeze organele de drept în cazul depistării încălcărilor legislației naționale în domeniu.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va fi condus de un director, numit în funcție de Parlament, la propunerea Președintelui Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani. Candidatura directorului va fi selectată în urma unui concurs public organizat de Președintele țării. Directorul va fi asistat de un adjunct, numit în funcție de Președintele Republicii Moldova, la propunerea directorului Centrului. Totodată, în cadrul Centrului va fi constituit un Consiliu, constituit din 11 membri, desemnați de autoritățile publice și societatea civilă, care va evalua activitatea instituției.

Parlamentul, prin intermediul comisiilor parlamentare de profil, va exercita controlul parlamentar asupra activității Centrului.

3
0
0
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?