X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

În Republica Moldova se desfășoară lunarul de profilaxie a bolilor diareice acute

7 mai. 16:45   Societate
3118 0

Tradițional, în fiecare an, în perioada 1-31 mai, se desfășoară luna națională de profilaxie a bolilor diareice acute (BDA), intoxicațiilor alimentare și holerei, notează Noi.md.

Actualmente, peste 200 de boli sînt cauzate de consumul de alimente sau apă contaminate cu bacterii, virusuri, paraziți sau substanțe chimice. BDA pot fi transmise prin intermediul produselor alimentare sau a apei contaminate cu agenți patogeni la diferite etape ale lanțului de producere, depozitare, transportare sau consum.

La nivel global, anual, își pierd viață din cauza BDA aproximativ 444 mii de copii sub 5 ani și circa 50 mii de copii cu vîrste de 5 – 9 ani, acestea fiind a treia cauză de deces în rîndul copiilor sub 5 ani.

În Republica Moldova, anual, se înregistrează cca 16-20 mii cazuri de BDA, inclusiv cu pînă la 10 decese printre copiii sub vîrsta de 5 ani și adulți. În structura morbidității, în 75%, predomină copiii de 0-17 ani. De asemenea, anual se înregistrează peste 20 de izbucniri epidemice în grup.

În grupul BDA sînt incluse infecțiile cu mecanismul de transmitere fecal-oral (holera, dizenteria, infecția rotavirală, salmoneloza, febra tifoidă, yersinioza etc.).


„Semnele clinice ale acestui grup de nozologii sînt diferite, dar pot fi și comune, inclusiv febră pînă la 40°C, dureri în abdomen, grețuri, vomă, scaun lichid (cu sînge, mucus, apos), cu frecvență pînă la 20-30 ori pe zi, slăbiciuni generale, cefalee. În unele cazuri, se dezvoltă septicemia, deshidratarea și respectiv, șocul toxico – infecțios. La copii, mai ales pînă la 1 an, semnele clinice se dezvoltă mai repede decît la adulți și respectiv, starea sănătății se poate agrava în timp scurt. Perioada de incubație este perioada de la pătrunderea agentului etiologic în organismul uman pînă la dezvoltarea semnelor clinice. La diferite forme nozologice această perioadă diferă de la 30 minute pînă la 3-7 zile, la yersinioză, febra tifoidă – pînă la 3 săptămîni”, anunță ANSP.

În Republica Moldova, creșterea sezonieră a morbidității prin BDA se atestă în perioada caldă a anului.Pentru a evita izbucnirile în masă a BDA și intoxicațiilor alimentare, se interzice:

  • organizarea festivităților în localuri unde lipsesc condiții de igienă elementare (facilități pentru spălarea mîinilor, WC, săpun, seturi suficiente de veselă de bucătărie, capacități limitate de păstrare a produselor alimentare etc.);
  • prepararea bucatelor cu 2-3 zile înainte de eveniment;
  • folosirea ouălor, inclusiv de gîscă și rațe pentru pregătirea cremelor și dulciurilor fără prelucrare termică;
  • implicarea în procesul pregătirii bucatelor a persoanelor cu semne clinice de BDA și alte maladii infecțioase.

În cazul apariției a primelor semne clinice de BDA, evitați autotratamentul, adresați-vă medicului de familie sau apelați 112.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?