X 
Transnistria stiri: 1322
Eurovision stiri: 494

În ce condiții „Machena” și-a ispășit pedeapsa în penitenciarul de la Cricova

1 apr. 2021,, 15:33   Societate
5791 0

Plasmă TV, centru muzical, aer condiționat și frigider plin. Toate acestea se regăseau în celula în care liderul organizației criminale „Machena” își ispășea pedeapsa. Filmările au fost făcute recent, fiind publicate astăzi de oamenii legii.

Din imagini se observă și o piscină în curtea penitenciarului de la Cricova, unde se afla pînă nu demult Machena. Acum acesta se află în detenție pentru crearea şi conducerea organizaţiei criminale, precum şi pentru infracţiuni de şantaj şi pregătire de omor.

Procurorii PCCOCS, în comun cu polițiștii de investigații ai Inspectoratului Național de Investigații, au finalizat urmărirea penală în cazul de învinuire al liderului organizaţiei criminale „Machena” pentru comandarea și organizarea asasinării, în 2008, a unei autorități criminale rivale, iar dosarul a fost expediat în judecată.

Omorul a avut loc într-un penitenciar cu regim închis din țară, cu atragerea în calitate de executori a membrilor grupării criminale din acelaşi penitenciar. În urma loviturilor aplicate cu obiecte dure, în regiuni vitale ale corpului, victima a decedat la locul faptei. Ulterior, executorii au transportat corpul neînsuflețit la un alt etaj al penitenciarului, pentru a ascunde urmele faptei infracționale. Pentru cele comise, învinuitul le promisese executorilor privilegii, precum şi avansarea în poziționarea ierarhică în cadrul organizaţiei criminale conduse de el.

Cauza penală a fost reluată în contextul în care oamenii legii au obţinut informaţii relevante cauzei, în cadrul dosarului penal investigat în privinţa organizaţiei criminale „Machena”.


Ca urmare a investigațiilor, s-a stabilit ca motiv al crimei comise, a servit dorinţa de fortificare a poziţiei organizaţiei criminale conduse de el în coraport cu alte organizaţii criminale, precum şi să tăinuiască unele informaţii relevante altor infracțiuni similare.

Dacă va fi găsit vinovat de comandarea și organizarea comiterii cu premeditare a omorului de două sau mai multe persoane, cu deosebită cruzime învinuitul riscă pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.

Amintim, anterior au fost trimiși în judecată și cei cinci executori ai crimei investigate, care au fost condamnați la pedepse cu închisoarea pentru un termen de 13 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?