X 
Cutremure stiri: 506

IGSU desfășoară activități de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon în perioada de fermentare a vinului

19 sep. 16:15   Societate
4395 0

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară activități de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de recoltare și fermentare a vinului.

În această perioadă, salvatorii și pompierii din toată țara merg pe la casele oamenilor pentru a-i informa despre regulile și măsurile de securitate necesare de respectat în derularea acestui proces.

În acest context, astăzi, 19 septembrie 2024, angajații IGSU au vizitat o gospodărie din localitatea Condrița, municipiul Chișinău. Aici, specialiștii au discutat cu membrii familiei despre importanța respectării normelor de securitate în procesul de preparare a vinului de casă.

Salvatorii au explicat cetățenilor pericolele generate de acumularea de dioxid de carbon, care se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte. Gazul este o substanță toxică puternică, fără miros și culoare, iar inhalarea acesteia poate deveni fatală în cazul aflării îndelungate în spații închise și neaerisite. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, stare de vomă, iar în cazuri grave convulsii, comă sau chiar deces.

Totodată, specialiștii au îndemnat oamenii să nu intre în spații închise, unde este păstrat produsul nefermentat, iar pentru evitarea riscurilor cel mai bine este ca acesta să fie ținut în aer liber. Mai mult, pompierii au recomandat gospodarilor să asigure o ventilație permanentă a spațiilor în care se desfășoară procesul de fermentare și să evite închiderea ermetică a recipientelor în care se află vinul.


De asemenea, angajații IGSU au demonstrat o metodă simplă cum se poate de verificat concentrația de oxigen în beciuri și subsoluri, unde se fermentează vinul. Astfel, înainte de a intra în încăpere se aprinde o lumînarea, iar dacă aceasta se va stinge, să nu intre în interior, întrucît aportul de oxigen este insuficient și există risc de intoxicație.

Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2024, în această toamnă au fost deja înregistrate 2 cazuri mortale de intoxicație cu dioxid de carbon. Incidentul a fost înregistrate în localitatea Sadova, raionul Călărași, unde soțul cu soția au fost găsiți decedați în beciul propriei case, după ce aceștia s-ar fi intoxicat cu gazul emanat în procesul de fermentare a vinului.

IGSU îndeamnă toți cetățenii să fie prudenți și responsabili de viața lor și a celor din jur, respectînd recomandările specialiștilor.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав