O astfel de opinie a exprimat politologul și sociologul Ian Lisnevschi în cadrul emisiunii "Без галстуков cu Alexandru Stahurski" de la postul de televiziune N4, relatează Noi.md
El a menționat că deținerea de către persoane terțe a bazei de date extinse cu date personale ale cetățenilor, bazate pe rezultatele recensămîntului, este foarte periculoasă. Printre altele, astfel de date sînt adesea folosite în campaniile electorale pentru programarea neurolingvistică.
Politologul și sociologul a amintit despre scandalul dintre Facebook și Cambridge Analytica, cînd baza de date a utilizatorilor de la Facebook a fost "scursă" în scopuri electorale, iar apoi au acuzat că Trump a cîștigat alegerile doar datorită acestor date. Aceste date sînt foarte importante pentru că pot fi folosite pentru a face un profil psihologic al electoratului într-o zonă sau alta.
Aceleași date cu caracter personal, care au fost "scurse", au fost folosite în pregătirea campaniei pentru referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE. De asemenea, există acuzații că aceste date au influențat la nivel european, în statele dezvoltate, au influențat opiniile oamenilor.
El a atras atenția asupra faptului că legea prevede că reprezentanții autorităților nu au dreptul de a participa la campania electorală, dar la campania electorală locală ei au participat. Legea stipulează că modificarea Constituției se face cu două treimi din voturile deputaților, dar în practică Constituția a fost modificată cu ajutorul Curții Constituționale cu o majoritate simplă.
"Acum o întrebare: unde este garanția că legea nu va fi încălcată de data aceasta? În acest caz guvernul poate să limiteze aceste riscuri, să vină și să spună că în cazul în care aceste baze de date ajung în mîinile sau în sediul unui anumit partid politic sau al unui candidat la alegerile prezidențiale, acesta va fi înlăturat și nu contează cine este acel candidat. Și dacă se va dovedi că întîmplător sau cumva pe altă cale aceste date au ajuns la sediul PAS, Maia Sandu se va retrage din cursa electorală. Dacă ni s-ar oferi o astfel de garanție, nu ar mai fi întrebări", a subliniat politologul și sociologul.
De asemenea, el a subliniat riscurile criminale foarte mari, menționînd că Moldova în ansamblu și Chișinăul au ajuns în topul celor mai criminale țări și orașe din Europa.
În opinia sa, avem nevoie de garanții serioase că aceste date nu vor ajunge în mîini greșite. Iar o astfel de soluție ar putea fi achitarea unei amenzi uriașe în cazul în care operatorul va încălca contractul de confidențialitate și datele colectate de acesta cor ajunge în mîinile unor persoane terțe.
"De exemplu, ei ar putea plăti în astfel de cazuri un fel de compensație, de exemplu în valoare de o jumătate de milion de lei. De ce nu? Dacă există astfel de garanții că 100% din aceste date nu ajung în mîini străine, iar statul poate garanta, dacă nu îi este frică, dacă este cinstit. Statul ar trebui să ofere garanții, ar trebui să existe un contract, pentru că în prezent legea de multe ori nu este respectată", a spus politologul și sociologul.
Adăuga comentariu