Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4065

Fugarul Ilan Șor bagă pensionarii din Orhei într-o schemă de spălare de bani

27 iun. 14:48   Societate
2970 0

Majoritatea lui Ilan Șor din Consiliul Municipal Orhei intenționează să aprobe inițierea mai multor acorduri ilegale cu „Promsviazbank”, o instituție bancară din Rusia, afiliată Ministerului rus al Apărării și aflată sub sancțiuni internaționale, precum și cu organizația neguvernamentală rusă „Eurasia”, pentru a implementa o nouă schemă de spălare de bani.

Potrivit Deschide.md, partidul-satelit al lui Ilan Șor, „Forța Alternativa și de Salvare a Moldovei” (FASM), care deține majoritatea în cadrul consiliului, vrea să atragă fonduri din Rusia cu scopul de a acorda așa-zis „ajutor financiar” pentru pensionarii din municipiu prin intermediul cardurilor „MIR”, transmite noi.md

În cazul „Promsviazbank”, acordul prevede prestarea serviciilor bancare, cooperarea și schimb de informații pe diverse subiecte. Cît privește ONGA „Eurasia”, o organizație creată în Rusia de oamenii lui Șor, scopul căreia este deturnarea parcursului european al R.Moldova, autoritățile din Orhei intenționează să colaboreze în următoarele domenii:

  • schimb de experiență și informații;
  • elaborarea și punerea în aplicare a programelor comune;
  • înființarea de grupuri comune de lucru;
  • efectuarea de monitorizări, sondaje, cercetări;
  • organizarea de reuniuni, conferințe, seminare.

Prin aceste acorduri, Șor pretinde că va oferi cîte 2.000 de lei lunar pentru pensionarii din Orhei, în scopuri „filantropice și de sponsorizare”. Banii vor fi alocați de ONGA „Eurasia” prin intermediul „Promsviazbank”, după o schemă similară cu cea din Găgăuzia.

Pentru a-și legifera acțiunile, reprezentanții FASM fac trimitere la prevederile din Legea privind administraţia publică locală, conform cărora autoritățile locale pot colabora cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun.


Totuși, „acțiunile de interes comun” presupun realizarea de către ambele părți a unor activități, iar acordurile sus-menționate nu descriu sub nicio formă acțiunile pe care vor trebui să le realizeze pensionarii sau autoritățile locale din Orhei în schimbul ajutoarelor financiare.

Totodată, Legea cu privire la filantropie şi sponsorizare notează expres cine sînt beneficiarii activităților filantropice și de sponsorizare. Astfel, aceștia pot fi:

  • organizațiile necomerciale;
  • instituțiile publice (medico-sanitare, de asistență socială, de învățămînt);
  • autoritățile administrației publice locale de nivelul întîi și al doilea;
  • întreprinderile sociale;
  • întreprinderile sociale de inserție;
  • cultele religioase și părțile componente ale acestora.

În acest sens, pensionarii, cărora Șor intenționează să le ofere bani, nu pot beneficia de aceste activități „filantropice”.

Sursa citată menționează că aceste fonduri provin de la Ilan Șor, care a anunțat recent că va trimite în R. Moldova, prin intermediul ONGA „Eurasia”, 50.000 de moldoveni pentru a face agitație în favoarea Uniunii Eurasiatice, o structură condusă de Rusia, și împotriva referendumului de integrare în Uniunea Europeană, care va avea loc pe 20 octombrie.

În acest sens, utilizarea acestor surse financiare înainte de perioada electorală are drept scop subminarea proceselor democratice și celor electorale din R. Moldova.

Mai exact, aceste „ajutoare” ar urma să fie utilizate pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, coruperea candidaților și alegătorilor. Astfel de cazuri au fost înregistrate și la alegerile locale generale din 2023, cînd Ilan Șor, prin intermediul cetățeanului Federației Ruse și Israelului, Igal Șved, a întocmit un „contract de sponsorizare” pentru a transfera din Kazahstan în R. Moldova circa cinci milioane lei pentru finanțarea ilegală a candidaților partidului „Șansă”, o altă formațiune-satelit în spatele căreia se află Ilan Șor.

2
3
0
3
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?