X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Fermierii au venit cu declarații după o nouă ședință cu Bolea și reprezentanți ai altor autorități

27 feb. 14:40   Societate
2646 0

Reprezentanții agricultorilor au avut, astăzi, o nouă ședință de lucru cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, dar și cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei, Inspectoratului Fiscal și ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

Și fermierii, și ministrul s-au arătat mulțumiți de felul în care au decurs discuțiile de această dată, dar spun că mai este mult de lucru, pentru a se ajunge la o finalitate și a ajuta sectorul agricol să iasă din impas, notează Noi.md ci referire unimedia.

„La un numitor comun e departe de spus să am ajuns. Astăzi am avut o discuție cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei, Inspectoratului Fiscal și ODA. S-a discutat în mare parte despre creditul care trebuie să fie cu un plafon de pînă la 2 milioane pentru mjloace circulante agricultorilor aflați în dificultate. Urmează mîine să avem o ședință cu reprezentanții băncilor, să vedem dacă ei acceptă propunerile, poate au unele impedimente, să mergem exact cum s-a mers pe creditul de 500 de mii, să accepte toate punctele și să vedem cît de repede se poate implementa acest mecanism, ca agricultorii să primească acești bani de la băncile comerciale și să-i bage în economia națională, în așa fel ca beneficiarul final să fie tot Bugetul de stat. S-a discutat despre rambursarea TVA necondiționat, s-a pus accent pe compensațiile de la UE, să fie deblocați cît mai rapid acești bani și să vină spre agricultură, dar și spre sectorul real al economiei”, a declarat agricultorul Sergiu Stefanco, după ședință.

Întrebat dacă tractoarele vor rămîne pe trasee, pentru a continua protestul, Stefanco a spus: „Urmează să facem o ședință scurtă, să vedem ce o să decidem împreună cu agricultorii, pentru că nu decid eu. Dar presiunea este destul de mare, se întinde și noi mizăm foarte mult pe faptul că această comisie va fi lucrativă, nu ca cele de pînă acum. Interesul major este să suplinim Bugetul de stat și supraviețuirea agricultorilor, nu să scoatem bani de la stat”.

„Noi am insistat să beneficieze absolut toți fermierii care sînt clasificați în micro și mici, inclusiv domeniul zootehnic, al legumiculturii, pomiculturii, cerealier, toate domeniile care au nevoie de finanțare, pentru că au fost 2 ani destul de dificili și este important să se facă infuzie de bani în agricultură. Prin ODA s-a propus să fie garantate de stat aceste credite, pentru că agricultorii nu mai au ce gaja”, a adăugat fermierul.


„Urmează să discutăm cu colegii din teritoriu. Sunt anumite rezultate, sîntem conștienți că ele nu se fac într-o zi două. Astfel de discuții aparent constructive nu au fost de cînd mă știu eu. Dacă se dorește, se face. Păcat că pentru unii colegi e mult prea tîrziu și cineva va răspunde pentru asta, dar sperăm să-i putem salva pe ceilalți și să pornim roata economieiidința cu proiectul deja elaborat de ODA și vedem ce spun băncile. Tot mîine, domnul ministru ne va prezenta acea scrisoare care va merge la Bruxelles, pentru rezolvarea anumitor probleme în domeniul agricol. Cineva dintre agricultori la fel va ajunge la Bruxelles, va fi delegat prin delegație oficială, personal vom duce scrisoarea încolo”, a precizat un alt fermier prezent la ședință, Serghei Ivanov.

„Urmează să discutăm cu colegii din teritoriu. Sunt anumite rezultate, sîntem conștienți că ele nu se fac într-o zi două. Astfel de discuții aparent constructive nu au fost de cînd mă știu eu. Dacă se dorește, se face. Păcat că pentru unii colegi e mult prea tîrziu și cineva va răspunde pentru asta, dar sperăm să-i putem salva pe ceilalți și să pornim roata economiei”, a conchis acesta.

La rîndul său, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, s-a arătat mulțumit de modul în care au decurs discuțiile astăzi: „Am avut o ședință lucrativă, s-au trasat niște obiective pentru fiecare instituție a statului, inclusiv Ministerul Finanțelor. ODA urmează să transmită așa-numitele proiecte cu necesități băncilor, apoi, dacă se va reuși, este programată pe mîine o altă ședință. Urmează să ne întîlnim și cu Ministerul Finanțelor, și cu Ministerul Economiei, pentru că vorbim în primul rînd despre antreprenori mici și mijlocii, IMM-uri. Se funcționează la cel mai înalt nivel, pentru a soluționa problemele agricultorilor”.

Referitor la scrisoarea care urmează să fie expediată la Bruxelles, Bolea a menționat: „Scrisoarea nu o arunci pe geam, ea trebuie alcătuită, tradusă. Eu am mai fost o dată la Bruxelles și am informat. Despre sume și alte lucruri trebuie să vorbesc la nivel de Guvern, acum vorbesc despre descrierea situației”.

1
2
2
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?