X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cum să-ți pregătești corect copilul pentru prima vizită la stomatolog

8 mar. 2019,, 09:45   Societate
2992 1

Dorin Istrati, directorul unei clini private din Chișinău, a declarat că, de multe ori, vizita la stomatolog este asociată cu sentimente de frică și neîncredere, în special din partea celor mici.

Totuși, în unele cazuri copiii au inițial acest sentiment de frică din motiv că părinții nu cunosc cum să-i pregătească corect pentru o vizită la stomatolog.

Stomatologul pediatru Dorin Istrati susține că, atunci cînd părinții își pregătesc copiii pentru prima vizită la stomatolog, aceștia comit o greșeală spunîndu-i din start: "Nu te teme, nu o să te doară". Potrivit dentistului, aceste cuvinte trezesc de la bun început frica, iar piciul își imaginează deja că procedura care o va efectua medicul îi poate provoca durere.

"Dacă copilul nu este influențat de părinți, atunci totul decurge foarte bine. Eu le recomand părinților să vină direct la stomatolog, iar medicul deja va alege tactica corectă. Copiii trebuie să vină la noi ca la niște prieteni", a spus Dorin Istrati.

Astfel, medicul stomatolog a precizat că în clinica în care activează medicii folosesc o metodă pe care o aplică de mai mulți ani. Astfel, vizita la medic devine o plăcere pentru copil.


"Copilul nu trebuie ținut cu forța. Dacă el este dispus să facă tratament, atunci noi îl facem. În cazul în care copilul nu dorește, noi discutăm frumos cu el, facem diverse jocuri și chiar îi oferim un cadou. Peste o perioadă scurtă, el singur își dorește să revină cu multă plăcere și fără frică. Pregătirea pentru vizita la dentist necesită răbdare și înțelegere", a subliniat dentistul.

Totodată, Dorin Istrati a menționat că starea psiho-emoțională a copilului și a părinților este foarte importantă. Astfel, părinții procedează greșit atunci cînd intră în cabinetul stomatologului în timpul tratamentului.

"Foarte mulți părinți doresc să intre în cabinetul stomatologic atunci cînd îi este trat copilul, dar tot ei trebuie să știe că piciul va sta mult mai bine cînd este singur. Nu se va alinta și nu se va emoționa", a explicat stomatologul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?