Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Consiliul Superior al Magistraturii cere demisia lui Iulian Muntean, cercetat într-un dosar de corupție

22 sep. 2023,, 13:02   Societate
2465 0

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îi cere lui Iulian Muntean, recent numit în funcția de membru al CSM, să își depună demisia din funcție.

Reacția vine după ce s-a aflat că Muntean figurează într-un dosar penal deschis pe fapte de corupție, încă din 2018 – situație care nu ar fi fost raportată Comisiei de Pre-Vetting, care i-a examinat integritatea.

Pe 20 septembrie, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Iulian Muntean, membru actual al CSM, este implicat într-o investigație penală, conform articolului 324 din Codul Penal. Informația a fost confirmată pentru NM de Procuratura Anticorupție. La cîteva ore distanță, în aceeași zi, informația a fost confirmată și de Iulian Muntean. Magistratul nu a negat faptul că în anul 2018 a fost pornită o cauză penală, în cadrul căreia i-a fost atribuit statutul procesual de învinuit.

„Aparent, acesta nu a declarat această circumstanță în fața Comisiei Pre-vetting și nici nu a prezentat o dovadă a încercării sale de a afla care e statutul acestei cauze penale”, anunță CSM, care spune că nu a avut cunoștințe de aceste circumstanțe pînă la data de 20 septembrie 2023.

Consiliul Superior al Magistraturii și-a manifestat public îngrijorarea în contextul în care, deși se cunoștea de cîteva luni că Iulian Muntean a fost supus verificărilor în fața Comisiei Pre-vetting, informațiile au fost făcute publice, totuși, abia acum, la o distanță de 2 săptămîni de la data numirii sale în funcția de membru al CSM pe un mandat de 6 ani. De asemenea, CSM își exprimă public îngrijorarea cu privire la situația în care Iulian Muntean ar fi furnizat informații incorecte sau incomplete cu privire la o ancheta în curs de desfășurare, inițiată încă în 2018.


„Noi, membrii CSM, declarăm că nu putem admite ca un membru al Consiliului Superior al Magistraturii să ocolească procedurile de evaluare extraordinară, care au cerințe destul de clare și riguroase. În lipsa unei justificări și a explicațiilor credibile cu privire la aceste circumstanțe, ce l-au determinat să nu comunice despre calitatea sa de învinuit în cadrul unei cauze penale, considerăm că soluția optimă pentru Iulian Muntean ar fi depunerea cererii de demisie. În condiția în care în fața întregului corp judecătoresc se impun înalte standarde etice și de conduită, nu putem admite ca integritatea acestora să fie evaluată de persoane care nu au avut un comportament sincer și onest în cadrul procedurii de evaluare extraordinară”, se mai arată în comunicatul CSM.

De menționat în acest context că demisia lui Muntean a fost cerută, pe 22 septembrie, inclusiv de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Anterior, într-o reacție, Iulian Muntean a spus că dosarul penal i-ar fi fost „fabricat” de regimul Plahotniuc pentru a-l intimida. Mai mult, membrul CSM a declarat că nu intenționează să demisioneze din funcție.

3
0
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?