Transnistria stiri: 1403
Preşedintele stiri: 4062

Comentariul PDM privind numărul mare de polițiști la sediul formaţiunii

2 iul. 2018,, 15:27   Societate
3461 5

În timpul protestului de duminică zeci de polițiști au fost dislocați pentru a asigura paza clădirii sediului PDM și a reședinței lui Plahotniuc.

Purtătorul de cuvînt al PDM, Vitalie Gamurari, susține că partidul nu a făcut o solicitare specială în acest sens, însă potrivit lui, ministerul de Interne trebuie să explice numărul mare de polițiști dislocați la cele două locații.

„Ministerul de Interne este cel care este responsabil de menținerea ordinii publice, inclusiv ce ține de edificiile publice și private, și ei fac toate calcule unde poate fi o problemă, mai mică sau mai mare”, a declarat Gamurari, precizînd partidul democrat nu a făcut o solicitare în acest sens.

„Ministerul de Interne are o practică bogată de mai mulți ani și înțelege foarte bine, atunci cînd au loc manifestațiile, cum sînt ele desfășurate, care sînt obiectivele care prezintă interes, care sînt obiectivele care pot fi supuse unor demonstrații.. ține de competența lor”, a mai adăugat Gamurari.

Precizăm că nici poliția nu a venit cu explicații clare privind numărul polițiștilor la cele două edificii. Purtătoarea de cuvînt a IGP a menționat doar că a fost un număr suficient de polițiști pentru a asigura ordinea publică.

Amintim că, duminică, 1 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a avut loc protestul „Oprim dictatorul!”. Participanții au adoptat o rezoluție prin care cer guvernării validarea alegerilor din Chișinău, anularea votului mixt și demiterea și tragerea la răspundere a judecătorilor care au luat decizii de invalidare a alegerilor din Chișinău. Potrivit textului rezoluției, manifestanții vor recurge la acțiuni pașnice de nesupunere civică dacă guvernarea nu va recurge la îndeplinirea celor trei revindecări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?