Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ce vreme pot aștepta cetățenii în noiembrie

6 noi. 2023,, 17:45   Societate
13098 0

Săptămîna care a început va fi caracterizată de o răcire nesemnificativă a vremii, după o perioadă caldă pentru sezon.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în următoarele zile, valorile termice vor indica maxime pînă la 20 grade Celsius, ziua, şi pînă la 10 grade, noaptea. În a doua jumătate a perioadei de referinţă, termometrele vor indica cu cîteva grade mai puţin, însă care nu vor influenţa esenţial starea vremii. În următoarele zile se prevede cer variabil, doar pe alocuri ploi slabe, transmite moldpres.

Conform calendarului popular, a doua săptămînă din Brumar are în centru sărbătoarea lui Sfîntul Dumitru, numit de creştini şi Simedru. „La Simedru prin multe locuri se termina pășunatul, se alegeau oile, se achitau cu păstorii și-i angajau pentru anul viitor. În popor se spune: „La Simedru ciobanii își caută stăpînii”. De acum și pînă la Sf. Gheorghe (6 mai, stil vechi) cerul este încuiat, oamenii intră în anotimpul hainelor groase, iar vietățile pămîntului încearcă și ele să-și găsească adăposturi cît mai calde”, indică mai multe surse.

22
5
0
4
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?