Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Campanie de informare despre riscul consumului de sare

1 apr. 00:30   Societate
1199 0

Moldovenii consumă, zilnic, de două ori mai multă sare, decît media admisă. Pentru a descuraja alimentația nesănătoasă, autoritățile au lansat o campanie de informare cu sloganul mai puțină sare în mîncare.

Consumul excesiv poate duce la boli renale, cardiovasculare sau la hipertensiune arterială. Pentru a demonstra că și mîncarea preparată altfel poate fi gustoasă, a fost organizată o degustație de pîine coaptă fără vreun gram de sare, scrie Noi.md cu referire la tv8.md.

Oamenii au avut parte de o lecție despre consumul de sare. Mai ales că, datele statistice arată, că moldovenii o preferă din plin. Dacă norma medie care poate fi consumată de un adult este de 5 grame de sare pe zi, cetățenii noștri mănîncă în jur de 10 grame, adică de două ori mai mult. La finalul lecției, participanții au participat la o rundă de întrebări-răspunsuri, iar cei care au fost atenți s-au ales și cu premii.

Apoi, oamenii au invitați la o degustare de pîine coaptă fără un gram de sare. Mai ales că, în țara noastră, sursa cea mai importantă de sare este pîinea și produsele de panificație. În medie, o persoană mănîncă în jur de cinci felii de pîine, ceea ce constituie deja 5,5 grame de sare.

Autoritățile din Sănătate spun că sarea din mîncare poate fi ușor înlocuită cu condimente aromatice, precum busuioc, mărar, pătrunjel sau piper negru.


„Pe lîngă pîine noi mai consumăm și mezeluri, care au o cantitate mare de sare. Noi sîntem popor care iubește și pregătește murături diferite și iarăși avem o cantitate mare de sare. Toate astea duc la faptul că organismul nostru nu reușește să prelucreze acest conținut și duce la boli cronice”, a declarat directorul ANSP, Nicolae Jelamschi.

Consumul excesiv de sare poate duce la boli cardiovasculare, hipertensiune arterială sau boli renale. În Republica Moldova, cel mai înalt consum de sare este în rîndul bărbaților, adică în medie de 11,5 grame pe zi. Pe cînd femeile consumă ceva mai puțin. Totodată, experții au stabilit că la sat se consumă cu circa un gram mai multă sare decît la oraș.

„Începînd cu 1 iunie a acestui an va intra în vigoare hotărîrea de Guvern aprobată anul trecut. Printr-un regulament al sării alimentare, am stabilit un nivel maxim admisibil de sare în produsele alimentare”, a menționat secretar de stat la ministerul Sănătății, Svetlana Nicolăescu.

Potrivit Organizației Mondiale o Sănătății, aproximativ 2,5 milioane de decese pot fi prevenite anual, dacă consumul de sare ar fi redus la nivelul recomandărilor.

4
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?