În acest context, fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, atenționează că oamenii trebuie să folosească cu mare atenție astfel de aplicații gratuite, pentru că aceste imagini pot fi folosite ulterior în alte scopuri.
”Dragilor prietene pe Fb, înțeleg magia photoshop-ului! Ce frumușele, gingașe și tinerele ați devenit instantaneu. Zagleadenie!
Deși vă știu pe majoritatea în „natură”. Sunteți infinit mai drăguțe.
Dar…
Aceasta „jucărică” vine cu un cost! TOATE „portretele” vor fi folosite de aplicație pentru tot felul de chestii. Sper, nu tare trăsnite și în loc de bucle să apară… Dar mai știi…Lasati pe alții să antreneze IA.
P.S. Înainte de a folosi o aplicație „gratis”, consultați condițiile și clauzele de confidențialitate”, a scria Sturza.
Toto la acest subiect a venit cu o postare și Dumitru Petru, moldovean care lucrează la Alphabet jobs in Palo Alto, o cunoscută companie IT din Califronia.
”Devine o tradiție înainte de sărbătorile de iarnă lumea să folosească aplicații de inteligență artificială care generează imagini simpatice cu mutrele noastre, altfel obosite după un an greu, dar care după prelucrare arată ca în filme.
Eu sînt de doi ani în industria tech și sînt cateva chestii de care trebuie să ținem cont cînd folosim aceste aplicații:
1) Companiile care se respectă șterg fotografiile originale după prelucrare, sau cel puțin așa spun, altele operează mai clandestin și noi nu știm ce vor face cu ele.
2) Imaginile noi, generate de inteligența artificială, sînt proprietatea companiei și rămîn stocate în ceea ce se numește data banks.
3) Fețele noastre sînt date personale, iar datele personale sînt “valuta” cu care operează marea majoritate a acestor companii.
4) Orice valută poate fi vîndută sau schimbată. Ceea ce înseamnă că fețele noastre (ca date personale) pot fi vîndute sau utilizate în alte scopuri și procese. Noi nu putem controla aceste procese. Fețele noastre ar putea fi utilizate în scopuri mai puțin dăunătoare, cum ar fi antrenarea altor algoritmi (adică dezvoltarea de sisteme noi) sau în scopuri mai puțin “creștine,” cum ar fi sisteme de recunoaștere a feței, deepfakes sau chiar industria pentru adulți. Probabil nu vei fi fericit dacă orice cameră în locurile publice te-ar putea recunoaște, dacă o să apară fața ta într-un material propagandistic sau dacă te trezesti ca poza ta a stat la baza unui personaj animat porno.
5) Citiți inițial termenii de utilizare. Nu e neapărat de citit tot, deși tare recomand. Folosiți ctrl+F pentru a căuta în text partea despre cum vor fi folosite datele dvs. Exemplele pe care le-am adus mai sus sînt extreme, și probabil, pînă cînd, așa bucurii nu se vor întîmpla cu dvs. Dar din moment ce fețele noastre reprezintă date care pot fi vîndute, nu știm niciodată unde vor ajunge și cum vor fi folosite.
6) să recuperezi drepturile asupra acestor date este, de la foarte greu spre imposibil.
Trăim într-o eră digitală, și chiar dacă sună un pic futuristic, fețele noastre reprezintă “bunuri” pe care trebuie să le apărăm.
P.S. Credeți-mă pe cuvînt. Asta o spune un om cu poza de profil generată de AI”, a scris Dumitru.
Adăuga comentariu