X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Alegeri locale: Alegătorii pot cere votarea la locul aflării

4 oct. 2022,, 16:00   Societate
2344 0

Comisia Electorală Centrală informează că pînă pe 15 octombrie 2022, inclusiv, pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării la alegerile locale noi din 16 octombrie 2022.

Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începînd cu 2 săptămîni înainte de ziua votării şi pînă la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris pînă la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical.

Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde își are înregistrarea la domiciliu/reședință alegătorul. Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.

Amintim că la 16 octombrie 2022 în trei localități din țară vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?