Despre aceasta a menționat ministrul culturii, Sergiu Prodan, la emisiunea „Realitatea te priveșteˮ de la Rlive. Ministrul a precizat că decizia a fost motivată de faptul că erau acceptate foarte puține proiecte din partea țării, dar cotizațiile au fost mari. Pe durata a trei sau patru ani, cît Moldova a făcut parte din acest program, țara a plătit cotizații în suma de peste 400 de mii de euro și a beneficiat de 38 de mii de euro, a declarat Sergiu Prodan, citat de IPN.
Sergiu Prodan a spus că numărul mic de proiecte acceptat de juriul din Uniunea Europeană vorbește despre faptul că proiectele noastre culturale, din punct de vedere european, încă sînt imature. „Pe de altă parte, noi avem practic aceeași finanțare pentru Republica Moldova, mă refer la proiectele anuale ale organizațiilor necomerciale, finanțarea lor prin Ministerul Culturii și aici sînt foarte multe. Drept că și pretențiile față de proiect sînt mult mai mici. Și atunci, iată, artiștii noștri, oamenii de cultură care organizează proiecte preferă totuși mai bine să participe la concursul nostruˮ, a menționat oficialul.
Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul UE „Europa Creativă” a fost semnat în data de 18 martie 2015.
Adăuga comentariu