Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

175 de contribuabili, desemnați învingători ai ediției a IV-a a concursului „Loteria fiscală”

3 feb. 2022,, 10:30   Societate
2830 0

Serviciul Fiscal de Stat a publicat lista învingătorilor ediției a IV-a din anul 2021 a concursului „Loteria fiscală”, desemnați urmare a extragerii din 20 ianuarie anul curent.

Astfel, cele 175 persoane desemnate învingătoare vor beneficia de premii în sumă a cîte 1000 lei. Premiile vor fi transferate cîștigătorilor pe conturile de card, în lei, în maximum 10 zile după publicarea listei. Lista cîștigătorilor poate fi consultată aici.

În cadrul etapei a IV-a au participat 15 960 933 tranzacții efectuate cu carduri bancare, în sumă totală 4 883 177 090,24 lei, informația fiind recepționată de la băncile comerciale licențiate emitente din Republica Moldova.

Este de menționat că, în anul 2021 se atestă o creștere a numărului tranzacțiilor efectuate cu cardul cu 39,79%, comparativ cu anul 2020. În privința sumei tranzacțiilor efectuate cu carduri bancare, aceasta s-a majorat cu 56,43% față de anul 2020.

Concursul “Loteria fiscală” este organizat în conformitate cu prevederile Regulamentului privind desfășurarea concursului “Loteria fiscală” aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 657/2019. Tragerile la sorți şi validarea cîștigătorilor loteriei are loc în prezența comisiei, numită prin ordin de către directorul Serviciului Fiscal de Stat.


Tranzacţiile cîştigătoare sînt selectate din numărul total de tranzacţii participante la concursul “Loteria fiscală”, aleatoriu, în mod automatizat, în baza tranzacţiilor efectuate cu cardul bancar, prin intermediul platformei Random.org.

Serviciul Fiscal de Stat susține măsurile de diminuare a numeralului în economia națională, și Vă îndeamnă să efectuați achitările cu cardul, participînd astfel în cadrul concursului Loteria fiscală!

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?