Preşedintele stiri: 3024
Puterea stiri: 6958

Elton John, primul artist cu single-uri în UK Top 10 în şase decenii diferite

15 oct. 20:30   Showbiz
1259 0

Muzicianul englez Elton John a devenit primul artist care are single-uri în Top 10 din Marea Britanie în şase decenii diferite, potrivit The Guardian.

Melodia „Cold Heart”, colaborare cu Dua Lipa remixată de trio-ul electronic australian Pnau, care combină hit-urile „Sacrifice” (No 1 în 1990), „Kiss the Bride”, „Where’s the Shoorah” şi „Rocket Man”, a ajuns pe locul al patrulea în luna septembrie şi e pe cale să îl detroneze pe Ed Sheeran, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

Cel mai recent single al lui Elton John ajuns în Top 10 a fost „Step Into Christmas”, piesă din 1973 care reapare în Top 40 în fiecare an de cînd cifrele de streaming au început să fie contorizate pentru clasamente. Anul trecut, ea a ajuns pe locul al zecelea.

Single-urile lui de Top 10 din anii 2000 sînt în general colaborări - Blue, Chipmunk şi Tupac - sau piese vechi revitalizate de utilizarea în reclame. „Are You Ready for Love” a devenit al cincilea No 1 al lui în Regat, după ce a fost folosit într-un spot Sky Sports pentru sezonul fotbalistic 2003 - 2004. Excepţia a fost „I Want Love”, cîntec original de pe albumul „Songs from the West Coast” din 2001.

Decada în care Elton John a înregistrat cele mai multe single-uri de Top 10 a fost 1970, cînd se impunea cu melodii ca „Your Song”, „Rocket Man”, „Goodbye Yellow Brick Road” şi - primul No 1 în UK - „Don’t Go Breaking My Heart”, cu Kiki Dee, scrie News.ro.


Cu recentul succes, Elton John, în vîrstă de 74 de ani, i-a devansat pe Elvis Presley, Cher, Cliff Richard, Michael Jackson şi David Bowie, fiecare cu cel puţin un single de Top 10 în cinci decenii diferite. În luna noiembrie, Kylie Minogue a devenit prima femeie care s-a clasat în fruntea topului britanic al albumelor în cinci decenii consecutive, cu al 15-lea material discografic al său, „Disco”.

„Cold Heart” este primul single de pe următorul album al lui John, „The Lockdown Sessions”, care cuprinde colaborări - unele realizate prin Zoom - cu nume ca Lil Nas X, Stevie Nicks şi Stevie Wonder şi care urmează să fie lansat pe 22 octombrie.

„Toate piesele la care am lucrat au fost cu adevărat interesante şi diverse, complet diferite de cele pentru care sînt cunoscut, m-au scos din zona de confort şi m-au dus pe un teritoriu complet nou”, a spus el.

Elton John a remarcat: „La începutul carierei mele, la finalul anilor 1960, lucram ca muzician de sesiuni. Să lucrez cu diferiţi artişti în timpul carantinei mi-a amintit de asta... Am fost din nou un muzician de sesiune. Şi a fost extraordinar”.

Muzicianul se recuperează momentan în urma unei operaţii la şold, după ce a căzut vara aceasta. Incidentul l-a forţat să amîne numeroase concerte din turneul său de adio.

În urmă cu cîteva zile, el s-a numărat între laureaţii Broadcast Music Inc (BMI) London, care recompensează cea mai ascultată muzică din toate genurile, pentru „Bennie and the Jets” şi „Don’t Go Breaking My Heart”, fiecare atingînd pragul de 7 milioane de difuzări în Marea Britanie, şi pentru „I Guess That’s Why They Call It the Blues”, cu 6 milioane.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X