Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ședința Guvernului nu a avut loc: Doar doi membri s-au prezentat

7 iul. 2021,, 15:15   Politică
2333 2

Cabinetul de miniștri s-a reunit astăzi în ședință pentru a aproba alocarea de resurse financiare suplimentare pentru organizarea alegerilor anticipate din 11 iulie.

La ședință s-au prezentat însă doar doi membri ai Guvernului cu drept de vot: premierul interimar Aureliu Ciocoi și bașcanul Găgăuziei Irina Vlah. Ceilalți membri ai cabinetului au lipsit fie din motive de sănătate, fie nu au venit pentru că efectuează vizite în teritoriu, după cum a comunicat Ciocoi.

Din lipsă de cvorum, ședința a fost amînată pentru ziua de vineri, 9 iulie.

„Din cîte am fost informați: dl general Gaiciuc se află la Spitalul militar, Ministrul Voicu e pe foaie de boală, dna Pogolșa lipsește din motive de sănătate, Ministrul Perju se află în teritoriu, vicepremierul Olga Cebotari și ministrul Justiției Nagacesvhi nu au venit cu nicio motivare a absenței. Constatăm lipsa cvorumului și imposibilitatea adoptării deciziilor”, a declarat premierul interimar.

Șeful Guvernului a lansat un apel la adresa funcționarilor electorali să-și desfășoare activitatea în regim obișinuit, dînd asigurări că resursele financiare restante vor fi alocate CEC-ului fie pînă în ziua scrutinului, fie după.


"Dăm asigurări ca Guvernul aflat în demisie va face tot posbilul să vireze suma de 22,46 milioane lei către Comisia Electorală fie pînă la data alegerilor, sau imediat după 11 iulie. Prin urmare, pot garanta oficial că CEC va primi suma restantă indiferent că pînă la scrutin sau după", a precizat Ciocoi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?