De asemenea, comentatorul politic a constatat că:
„- PAS (auto-poziționată ca fiind “Echipa Europa”) a pierdut primăriile clar și detașat chiar și în orașele cu număr record de votanți pro-europeni (ultimul exemplu fiind Ungheni)
– PAS nu a cîștigat nici o primărie din orașele considerate mai mari, mai dezvoltate economic și care concentrează un număr mai ridicat de populație (municipii)
– relevanța și importanța celor circa 290 primării cîștigate în mediul rural e discutabilă și fragilă, iar asta arată încă o dată că structura suporterilor PAS este acum cu totul alta decît cred ei și alții. PAS și Maia Sandu au venit la putere în 2020 și 2021 avînd număr foarte ridicat de votanți în municipii, orașe, oameni cu studii superioare etc. Nu mai este cazul acum, iar dominantele în structura socio-demografică a votantului PAS sînt altele”.
„Dacă pînă acum multe puteau fi acoperite cu metafore și slogane, acum cele de mai sus sînt date factuale și ar trebui nu doar să genereze îngrijorări, ci măsuri clare care să repună sfîntul partid pe altă traiectorie de rezultate în 2024 și 2025”, a subliniat Doru Petruți, notează, informează tribuna.
Adăuga comentariu