În cadrul întrevederii cu delegația spaniolă Popescu a vorbit despre agenda bilaterală, acțiunile pe care le întreprinde țara noastră în parcursul de integrare europeană, războiul din Ucraina, consecințele dramatice ale acestuia pentru regiunea noastră, inclusiv criza energetică cu care se confruntă țara noastră.
„Am mulțumit autorităților spaniole pentru susținerea proceselor de modernizare europeană a Republicii Moldova. Am punctat că suntem onorați să găzduim în anul 2023 cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene, care se va desfășura în proximitatea președinției rotative a Spaniei în cadrul Consiliului UE, care va începe în iunie 2023.Am abordat și cooperarea moldo-spaniolă în domeniul apărării și afacerilor interne dar și aprofundarea relațiilor comercial-economice și legăturile oamenilor de afaceri din ambele state.
Am menționat importanța dinamizării ratificării Acordului în domeniul securității sociale dintre țara noastră și Spania, semnat la 21 iulie, la Madrid, dar și examinarea modalităților de reducere a prețurilor la roaming în beneficiul cetățenilor ambelor state.
Spania este alături de țara noastră și va oferi suportul necesar pentru a depăși crizele emergente cu care se confruntă regiunea noastră”, a declarat Nicu Popescu.
Adăuga comentariu