Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Nedumerire la Parlament: „Instituția se află în stare de asediu?”

4 oct. 2018,, 10:40   Politică
4918 2

Unii deputați s-au arătat nedumeriți de măsurile sporite de securitate luate de forțele de ordine, în legătură cu protestul desfășurat astăzi la Parlament, comunică Noi.md.

Șeful fracțiunii parlamentare al PLDM, Tudor Deliu, a menționat că a ajuns cu greu în clădirea Legislativului, aceasta fiind înconjurată de cîteva coloane de polițiști.

„Mă întreb nu cumva Parlamentul se află în stare de asediu? Deputații au fost nevoiți să înconjoare străzile adiacente ca să poată parca mașinile și avea acces la clădire. Angajații MAI ne direcționau pe diferite străzi. Pe lîngă faptul că a fost ridicat un gard de milioane în jurul Parlamentului, acum sediul a fost înconjurat și de polițiștii. Care este cauza?”, a declarat Tudor Deliu.

Revoltată s-a arătat și deputata liberal-democrată Maria Ciobanu care susține că a fost oprită astăzi de un polițist în centrul capitalei și rugată să prezinte actele de identitate.

„Parlamentul este cumva o fortăreață, iar noi ne aflăm în stare de război? Dle Candu, cu ce ocazie un polițist mi-a cerut astăzi să mă legitimez, aflîndu-mă în centrul capitalei. Și spuneți-mi dacă gardul instalat în jurul Parlamentului nu pune în pericol securitatea protestatarilor?”, a spus Ciobanu.


În replică, spicherul Andrian Candu a anunțat că măsurile au fost luate la indicația ministrului de Interne, în contextul protestului desfășurat astăzi în fața Parlamentului. Potrivit lui, poliția a acționat conform protocoalelor, existînd semnale că ar putea izbucni violențe.

„Este obligația structurilor de forță de a asigura securitatea instituțiilor statului în situația în care sînt anunțate cîteva proteste și manifestații. Au existat semnale că se pregătesc proteste cu elemente de violență, polițiștii sînt obligați să ia anumite măsuri”, a precizat Candu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?