X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Țîrdea condamnă atacurile lui Năstase asupra președintelui Dodon

24 oct. 2019,, 13:40   Politică
3069 8

Deputatul Partidului Socialiștilor, politologul Bogdan Țîrdea a condamnat atacurile la adresa președintelui țării, Igor Dodon, din partea candidatului la funcția de primar general al Chișinăului din blocul ACUM, Andrei Năstase, îndemnîndu-l să discute mai bine proiecte și să rezolve problemele capitalei, astfel încît locuitorii Chișinăului să poată alege cel mai bun primar, transmite Noi.md.

Bogdan Țîrdea a menționat că-l cunoaște de multă vreme pe Andrei Năstase – nu mai puțin de opt ani, și ceea ce-i unea era dorința de a înlătura regimul Plahotniuc, ceea ce au și făcut.

„Eu înțeleg că avem alegeri, că doriți să cîștigați cu orice preț. Acest lucru este natural. Dar alegerile nu anulează conceptul de onoare și respect reciproc. Voi explica despre ce este vorba”, a scris deputatul PSRM pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

„1) Dvs. ați semnat un acord de alianță, asumîndu-vă angajamentul să nu atacați PSRM. Dar Dvs. atacați cu înverșunare! Credeți că vă purtați bărbătește?

2) Ați spus 5 ani că Dodon este cu Plahotniuc. Dar, datorită lui Dodon și PSRM, regimul lui Plahotniuc a căzut. Poate a venit timpul să vă cereți scuze?


3) Dvs. spuneți că Dodon vrea să devină al doilea Plahotniuc. Dar oare Dodon v-a luat afaceri, a deschis dosare penale sau Plahotniuc? Dodon v-a numit ministru de Interne!

4) L-ați acuzat pe Plahotniuc de diviziunea geopolitică a societății. Dar dvs. acum procedați la fel, vorbind despre Europa, România, dar nu despre problemele orașului. Deci, cine este Plahotniuc nr. 2?

5) Spuneți că Dodon are „obiceiuri mafiote”, sugerînd careva „scheme”. Acest lucru îmi amintește de acuzațiile lui Plahotniuc și Chirtoacă împotriva dvs. și împotriva „interlopilor fugari Țopa”. Reiese că ”mafiotul” v-a desemnat ministru? Și nu vi se pare absurd că sînteți la putere împreună cu această „mafie”?

6) Sînteți indignat de faptul că Dodon a criticat unii miniștri - pentru aeroport, pentru politica fiscală, pentru creșterea prețurilor etc. Dar și Reniță al Dvs. a criticat MAEIE! Dar noi am votat pentru toate inițiativele Dvs., inclusiv reforma justiției! Însă proiectele noastre de indexare a pensiilor, a capitalului maternal și a asistenței sociale de 500 de lei pentru încălzire au fost puse într-un sertar adînc. Și președintele ar trebui să tacă, pentru că dvs. îi „comandați”?

7) Dumneavoastră, ca și Plahotniuc, spuneți că PSRM acoperea „mafia construcțiilor”, deși noi am luptat cu ea. Am oprit 37 de șantiere ilegale, inclusiv în fața clădirii Codreanca! Cîte șantiere ați oprit dvs.? "Gaudeamus"? Noi am fost și acolo!

8) Împreună noi am învins regimul. Oare merită cu astfel de acuzații să distrugem alianța și să oferim posibilitatea lui Plahotniuc să revină? Nu credeți că cei care v-au sfătuit să faceți aceste declarații vor să vă discrediteze?
Haideți să discutăm împreună proiecte, să rezolvăm problemele din Chișinău. Iar chișinăuienii să-l aleagă pe cel mai bun”, a subliniat Bogdan Țîrdea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?