X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Socialiștii se declară revoltați de decizia de suspendare a lui Dodon

10 dec. 2018,, 14:40   Politică
3055 2

Membrii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) se arată revoltați de decizia de astăzi a Curții Constituționale, prin care se constată incompatibilitatea președintelui țării Igor Dodon de a exercita această funcție, după ce acesta a refuzat să promulge cîteva legi.

„Partidul Socialiștilor se opune categoric celei mai recente încălcări a Constituției Republicii Moldova de către regimul de guvernare. Astfel de legi scandaloase, cum ar fi limitarea spațiului mediatic și introducerea cenzurii, redenumirea marii sărbători Ziua Victoriei, transferarea proprietății de stat prin acorduri ascunse, fără discuții publice, este absolut inacceptabilă”, se spune într-un comunicat al PSRM.

Astăzi, CCM a constat circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii legislative – „omisiunea președintelui de a-și îndeplini obligația constituțională de promulgare” a mai multor legi și anume: transmiterea terenului fostului Stadion Republican pentru construcția Ambasadei SUA, celebrarea pe 9 mai a Zilei Europei, noul Cod al Audiovizualului și reforma Departamentului Trupelor de Carabinieri.

La rîndul său, Igor Dodon a declarat că, legile pe care le vor promolga fie Andrian Candu, președintele Legislativului, fie Pavel Filip, prim-ministrul, în cazul în care el va fi suspendat, vor fi anulate după viitoarele alegeri parlamentare.

Amintim că, este pentru a cincea oară cînd Igor Dodon a fost suspendat temporar din funcția de președinte al țării, în ultimii doi ani de cînd a preluat această funcție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?