Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Reforma programului de ajutor social, votată de Parlament

22 apr. 2022,, 09:46   Politică
2544 0

Mai multe familii cu copii, care au venituri mici, vor putea beneficia de ajutor din partea statului ca urmare a reformării programului de ajutor social.

În acest sens, Legislativul a adoptat, în lectura a doua, PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la ajutorul social.

Printre obiectivele de bază ale proiectului se menționează susținerea unui număr mai mare de familii cu copii prin includerea acestora în programul de ajutor social ca urmare a majorării venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil și a plafonului de eligibilitate a veniturilor pentru salariații cu copii.

Potrivit datelor oferite de Biroul Național de Statistică din cele 20% de gospodării cele mai vulnerabile din țară fiecare a doua familie este o familie cu copii. În același timp, doar 37 la sută din totalul beneficiarilor de ajutor social sînt familii cu copii.

La fel, noua lege stabilește că, de dreptul la ajutor social și/sau la ajutor social pe perioada rece a anului, vor putea beneficia familiile defavorizate care îngrijesc de copii pînă la vîrsta de șapte ani(anterior era prevăzută vîrsta de trei ani) și se va stabili un venit lunar minim garantat separat pentru copii, față de cel pentru adulți.


Cuantumul standard pentru venitul lunar minim garantat pentru un copil și pentru un adult, se va stabili anual de către Guvern, prin raportarea la minimul de existență pentru anul în curs.

De asemenea, proiectul propune eficientizarea acordării ajutorului social și utilizarea acestuia ca un mecanism de stimulare a angajării persoanelor vulnerabile, dar apte de muncă, prin reducerea graduală a cuantumului ajutorului social de care aceștia beneficiază și limitarea duratei aflării lor în programul de ajutor social.

Reforma programului de ajutor social vizează și asigurarea protecție sporite a persoanelor cu dizabilitate severă. Astfel se va majora, de la 50 la 60 la sută, venitul lunar minim garantat pentru copiii cu dizabilitate severă și de la 30 la 50 la sută pentru adulți.

Totodată, noile modificări propun includerea zilierilor în programul de ajutor social și încurajarea acestora să activeze legal, prin oferirea dreptului de a beneficia de ajutor social lucrătorilor în agricultură și ignorarea veniturilor acestora la stabilirea dreptului la ajutor social.

În plus, proiectul prevede revizuirea anchetei sociale, prin ajutarea parametrilor acesteia la realitățile actuale.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la ajutorul social a fost susținut cu votul a 53 de deputați și va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?