Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

PSRM și-a exprimat nedumerirea față de decizia Curții Constituționale

17 apr. 07:25   Politică
2040 0

Partidul Socialiștilor, printr-o notă de presă, și-a exprimat nedumerirea față de decizia Curții Constituționale, care a aprobat desfășurarea așa-numitului „referendum privind Integrarea Europeană” concomitent cu alegerile prezidențiale.

”Curtea Constituțională și-a depășit în mod repetat atribuțiile și a ignorat toate argumentele juriștilor privind organizarea nejustificată a unui referendum care afectează suveranitatea Republicii Moldova, precum și desfășurarea acestuia concomitent cu alegerile Președintelui țării.

Partidul Socialiștilor insistă pe ideea privind inadmisibilitatea încălcării Constituției cu privire la impunerea unei ideologii general obligatorii. PSRM consideră inviolabile principiile constituționale cu privire la independența, suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova, iar transferul total sau parțial al acestora unor organe supranaționale – inacceptabil”, se arată în nota de presă al formațiunii politice.

Totodată, PSRM face apel către toate forțele patriotice ale țării să se consolideze pentru a elabora o strategie unică față de referendumul anti–legal, care urmărește un singur scop – de a o ajuta pe Maia Sandu să se mențină la putere.

19
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?