X 
Cutremure stiri: 504

Prezidențiale: Peste 7 mii de cetățeni moldoveni s-au înregistrat prealabil

23 aug. 17:00   Politică
5111 0

Peste 7 mii de cetățeni moldoveni s-au înregistrat prealabil, anunțîndu-și astfel intenția de a vota pe 20 octombrie într-o altă țară.

Cele mai multe înregistrări – 2 665 – sînt din Federația Rusă, transmite IPN.

Potrivit datelor CEC, după Rusia, al doilea stat este Italia, unde au indicat că vor vota 692 de moldoveni. În Germania au anunțat că vor vota 635 de cetățeni.


Înregistrarea prealabilă este unul dintre cele trei criterii folosite de Comisia Electorală Centrală pentru a decide numărul de secții deschise în străinătate. Termenul limită pentru înregistrarea prealabilă este 6 septembrie.

În ceea ce ține de votul prin corespondență, implementat în șase țări și pentru care înregistrarea prealabilă este obligatorie – numărul solicitanților pînă acum este de 538.

Cetățenii din cele șase țări trebuie să se înregistreze, de asemenea, pe platforma online „Înregistrarea prealabilă”, accesînd inregistrare.cec.md. Înregistrarea poate fi făcută pînă cu 45 de zile înainte de data alegerilor.

Reamintim că activistul civic Tudor Șoilița a efectuat un experiment care demonstrează posibilitatea fraudării votului prin corespondență.

3
0
0
2
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав