X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

PDM se reformează. Anunțul de ultimă oră făcut de Plahotniuc

14 sep. 2018,, 19:59   Politică
4756 4

Partidul Democrat din Moldova va trece în timpul apropiat printr-o serie de schimbări importante. Anunțul a fost făcut de către liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc, după ședința Consiliului Politic Național al PDM.

Liderul democraților a precizat că în ședința Consiliului Politic Național a fost discutat un plan de acțiuni prin care Partidul Democrat să se definească mai categoric drept un partid ”Pro-Moldova”, un partid care acționează pentru toți moldovenii, cu o agendă care să aibă ca principale puncte problemele oamenilor.

”În 27 de ani de la independență noastră, partidele in Republica Moldova s-au creat și s-au dezvoltat pe teme geopolitice, iar oamenilor li s-a indus permanent ideea că problemele țării se rezolvă dacă ești pro-european, pro-rus, pro-american, unionist și așa mai departe. A fost creată falsa senzație că de viitorul Moldovei are grijă cineva din exteriorul țării. Toate aceste poziționări arată că, în realitate, politicienii s-au îndepărtat de oameni și de problemele lor, s-au ascuns după tema geopolitică, din cauza incapacității de a face acțiuni și de a înregistra rezultate pe intern”, a continuat Plahotniuc.

Astfel, planul discutat de PDM presupune că reprezentanții partidului să se afle permanent între oameni, să lucreze în comunitățile locale, împreună cu autoritățile de acolo, să vină cu proiecte și soluții concrete de rezolvare a problemelor identificate.

Totodată, la ședința Consiliului Politic Național al PDM a fost discutată și tema programului politic pentru următoarea perioada de guvernare. Prioritățile pentru viitorul program de guvernare al formațiunii vor fi axate pe moldoveni, anunță liderul PDM.


”Vocile oamenilor simpli vor sta la baza programul nostru politic, aceste propuneri și sugestii vor fi prezente în viitorul program de guvernare al PDM, dar și în activitatea noastră imediat următoare, pentru că vrem să ne asigurăm că Partidul Democrat îndeplinește cu adevărat voința poporului”, a spus Plahotniuc.

Liderul democraților s-a referit și la direcția strategică de dezvoltare a țării, pe care o va urma partidul în activitatea sa. Astfel, modernizarea țării după modelul occidental este cea mai potrivită și singura cale reală, care poate aduce rezultatele dorite pentru moldoveni, spun democrații.

”Totodată, Guvernul trebuie să își adapteze acțiunile la prioritățile urgente ale populației, iar aici Partidul Democrat va veni în perioada următoare cu o serie de propuneri de noi proiecte, apărute în urma consultărilor cu cetățenii, probleme ce țin de majorarea salariilor și a pensiilor oamenilor, noi drumuri, care trebuie făcute, atît locale, cît și naționale, aprovizionarea cu apă a localităților, dar și o problemă foarte complexă legată de colectarea deșeurilor în localități”, a punctat Vlad Plahotniuc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?