Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ordinea de zi a ultimei ședințe a Parlamentului din acest an a fost completată

27 dec. 2023,, 21:55   Politică
2476 0

Membrii Biroului permanent al Parlamentului au aprobat astăzi suplimentul la ordinea de zi a ședinței plenare din data de 28 decembrie.

La ședința plenară de mîine, deputații vor examina proiectul privind ratificarea Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova şi Bank Gospodarstwa Krajowego (Polonia) pentru susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prin intermediul Instituției Publice Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, semnat la Chișinău la 19 decembrie 2023. Totodată, parlamentarii vor examina, în prima lectură, modificări la Legea cu privire la veterani, precum și Programul legislativ al Parlamentului pentru anul 2024.

În lectura a doua vor fi examinate proiectele cu privire la controalele oficiale în domeniul agroalimentar; consolidarea capacităților Institutului Național al Justiției; acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Îmbunătățirea calității educației”.

În plenul Parlamentului va fi examinat și proiectul de hotărîre privind desemnarea reprezentanților din rîndul societății civile, Petru Macovei și Valeriu Pașa, în funcția de membru al Consiliului Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, precum și numirea Anei Litocenco și a lui Ion Josan în funcția de membru al Consiliului de administrație al Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar.

La ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă 2023, deputații vor mai examina proiectul cu privire la gazele naturale; proiectul de hotărîre privind aprobarea Programului național de integritate și anticorupție pentru anii 2024-2028 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia; proiectul cu privire la accederea Republicii Moldova la Acordul parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei; proiectul privind Fondul național al culturii etc.


Joi, 28 decembrie, ședința plenară va începe la ora 11:00.

1
0
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?