X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Olesea Stamate, despre controversatul concurs de la aeroport

28 mai. 16:50   Politică
2798 0

Autoritățile de profil ar trebui să învețe lecția în cazul licitației eșuate de la aeroport și să țină cont de ea atunci cînd vor decide să anunțe un nou concurs privind înstrăinarea spațiilor comerciale. De această părere este deputatul PAS Olesea Stamate, care consideră că prevederile din caietul de sarcini, stipulate inițial au fost „un pic cam înguste”.

În același timp, ea spune că proiectul de lege al colegului său Radu Marian, privind extinderea contractului cu viitorul beneficiar, ar trebui să aibă avizul Guvernului, chiar dacă, aparent nu implică cheltuieli bugetare, transmite Noi.md cu referire la ziua.md.

"Am văzut doar o comunicare din partea Agenției Proprietății Publice către aeroport, în care îi solicită să revizuiască caietul de sarcini și să modifice anumite prevederi, bazîndu-se pe experiența mai puțin reușită în cadrul primei licitații. Respectiv, vreau să văd și eu caietul de sarcini următor și să vedem în ce măsură au învățat lecția din precedenta licitație și au ținut cont de recomandările APP. Eu am avut o opinie cu privire la acele cerințe, care au fost un pic prea înguste și, respectiv, rezultatele primei licitații, în mare parte, asta au și arătat. Sper că au învățat lecția și că următoarele cerințe care vor fi anunțate vor fi de altă natură”, a declarat Olesea Stamate, în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.

Întrebată ce crede despre inițiativa legislativă a șefului Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, care are drept scop extinderea termenului contractului cu potențialul beneficiar de la 3 la 5 ani, și dacă există un aviz din partea Guvernului, Stamate a zis că nu cunoaște, dar că, în mod normal ar trebui să existe.„Eu nu am verificat, comisia responsabilă este cea pentru economie, buget și finanțe. Atunci cînd fac raportul pentru lectura întîi și doi, ei trebuie să se asigure că există expertiza anticorupție, avizul Guvernului… Eu nu am verificat. De regulă, de cele mai multe ori, în 99,9% din cazuri, nu se votează fără avizul Guvernului. Constituția spune că nu pot fi votate fără avizul Guvernului proiectele ce au impact financiar. Dar asta nu are impact bugetar, în principiu. Dar și în celelalte cazuri, cînd nu există impact financiar, de cele mai multe ori, cred că a fost o singură excepție, se votează, de regulă, doar cu avizul Guvernului”, a menționat Olesea Stamate.

Precizăm că prima licitație privind darea în gestiune a spațiilor comerciale de la aeroport a fost amînată în cîteva rînduri, iar într-un final anulată, din cauza condițiilor impuse potențialilor investitori și care puteau fi îndeplinite doar de către compania franceză Lagardere. Drept urmare, ea a fost singura înscrisă în concurs, fapt care a generat suspiciuni privind o posibilă fraudă. Cazul a intrat și în vizorul Procuraturii Anticorupție, care a anunțat despre intentarea unui proces penal.


Între timp, deputatul PAS Radu Marian, care a apărat anterior compania franceză despre care se presupune că ar fi favorizată în acest caz, a elaborat un proiect de lege, cu scopul declarat de a împiedica privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău, chiar dacă o astfel de restricție există încă din anul 2007. Ulterior, el a recunoscut că, de fapt, intenția e de a majora durata contractului de la 3 ani, cum era inițial, la 5.

0
0
0
1
16

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?