X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Nicu Popescu: "Principala prioritate a Ministerului Afacerilor Externe este integrarea Republicii Moldova în UE"

30 noi. 2021,, 13:25   Politică
2414 5

Principala prioritate a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană.

Despre acest lucru a declarat în cadrul unei conferințe de presă viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

"Integrarea în Uniunea Europeană este prioritatea noastră strategică. În ultima lună am reușit să deblocăm și să diversificăm cooperarea cu UE. Știți foarte bine că avem un dialog destul de intens cu România, avem proiecte foarte ambițioase. Avem un dialog pozitiv și dinamic cu Ucraina. Lucrăm la găsirea unor soluții, inclusiv cu privire la Nistru. Avem un dialog calm, pragmatic cu Federația Rusă și vrem să ne dezvoltăm prin această prismă. Relațiile noastre se dezvoltă și cu alți parteneri, cu țările UE, cu SUA", a spus Nicu Popescu.

El a menționat că toți partenerii se confruntă cu situații de criză acută, iar Republica Moldova se află într-o situație mai complicată, dar este mai calmă decît alte state.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?