Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Natalia Gavrilița a anunțat care este prioritatea Nr.1 a viitorului Guvern

4 aug. 2021,, 08:42   Politică
3505 6

Premierul desemnat Natalia Gavrilița a lansat din nou un apel către populație să se vaccineze anti Covid-19, fiind singura cale de a preveni un nou val de contaminări, ceea ce este și una din prioritățile viitorului guvern.

Comentînd faptul că pînă acum, rata de vaccinare în R. Moldova nu a atins nici 20% din populație – față de alte țări unde rata de vaccinare a depășit 50% - d-na Gavriița a vorbit despre o anume „relaxare” a populației vara, dar și despre scepticismul multora față de vaccin: „Probabil că a scăzut numărul de infectări și lumea s-a relaxat. Sunt și cei care așteaptă să vadă dacă nu sînt unele efecte adverse la persoanele care s-au vaccinat. Îndemnul nostru este să ne vaccinăm, pentru că vaccinul ne ajută să prevenim cazurile serioase și cazurile de deces” a spus Natalia Gavrilița într-un interviu cu Europa Liberă, acordat marți, 3 august, în ziua cînd a prezentat și lista noului cabinet.

Natalia Gavrilița nu a exclus posibilitatea ca și în R. Moldova – ca în Franța, Italia sau Statele Unite – să fie nevoie ca unele categorii de lucrători din domeniul public, să fie puse în fața alternativei de a se vaccina sau testa periodic. „Așa s-ar putea să fie nevoie să facem ” a spus Gavrilița, „mai ales dacă vrem să protejăm anumite categorii de populație, dar trebuie să avem o abordare de prevenție, (...) să comunicăm eficient”.

Marți, la Chișinău, zeci de preoți și enoriași au protestat la guvern și președinției împotriva unei vaccinări obligatorii anti Covid-19, deși în R. Moldova nu există nici o decizie care să facă vaccinarea obligatorie în vreun domeniu.

Pe 3 august, în R. Moldova s-au înregistrat 161 de cazuri noi de infectare cu coronavirus și patru noi decese legate de Covid-19.


R.Moldova va primi în august și septembrie mai multe donații de vaccin anti-coronavirus: 30.000 de doze AstraZeneca din partea Letoniei, și 25.500 de dozedin partea Lituaniei, a anunțat secretarul de stat la Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale (MSMPS) Denis Cernelea, citat de IPN. Potrivit sursei citate, ministerul urmează să primească săptămîna asta și 7.020 de doze Pfizer, dintr-un lot contractat anterior de Minister.

Pînă acum, în R.Moldova au fost administrate peste un 1.051.000 de doze de vaccin. Peste 616.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, și peste 500.000 mii de persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?