X 
Arşiţa stiri: 163
Jocurile Olimpice stiri: 133
Transnistria stiri: 1455

Maia Sandu pleacă în Marea Britanie și Irlanda

17 iul. 13:44   Politică
4 ore in urma 994 1

Șefa statului efectuează, în perioada 17-18 iulie, o vizită de lucru în Marea Britanie, iar pe 19 iulie va merge în Irlanda.

Președinta Maia Sandu va participa la summitul Comunității Politice Europene, găzduit de Prim-ministrul britanic, Keir Starmer. Comunitatea Politică Europeană reprezintă o platformă cheie de discuţii între țările europene despre pace și securitate pe continent, dar și despre alte probleme comune. Moldova a fost gazda celui de-al doilea summit al Comunității Politice Europene la 1 iunie 2023.

În cadrul evenimentului, șefa statului va avea întrevederi cu mai mulți președinți și prim-miniștri europeni cu care va discuta despre pace și securitatea țării noastre, dezvoltarea economică și integrarea europeană.

Lucrările summitului includ grupuri de lucru pe subiecte precum apărarea democrației, migrație, energia și conectivitatea. Șefa statului va prezida, alături de Președintele Franței, Emmanuel Macron, un grup de lucru la care vor participa liderii mai multor țări și organizații internaționale și în cadrul căruia va fi discutat subiectul privind apărarea democrației.

Pe lîngă întrevederile din Marea Britanie, șefa statului se va deplasa la Dublin, unde se va întîlni cu Președintele Irlandei, Michael Daniel Higgins și Prim-ministrul irlandez, Simon Harris.

Atît la Londra cît și la Dublin, Președinta se va întîlni cu comunitățile moldovenilor stabiliți în Marea Britanie și Irlanda.


3
0
0
0
18

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав