Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Maia Sandu, în centrul atenției oficialilor americani

21 sep. 2022,, 15:45   Politică
3642 0

Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii și administratoarea Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și-au exprimat aprecierea și suportul față de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul discursurilor susținute de oficialii americani la evenimentul USAID Democracy Delivers.

Antony Blinken și-a eprimat „admirația personală” față de președinta R. Moldova, iar Samantha Power a subliniat că șefa noastră de stat este „eroina personală a fiicei mele”, notează replicamedia.md.

„ (...) Și Moldova, unde prezența masivă a alegătorilor a dus la reformarea unui Guvern care să funcționeze pe o platformă a transparenței, anticorupției, iar independența judiciară a adus acel Guvern în funcție. Și trebuie să spun că admirația mea pentru dumneavoastră, doamnă președintă (n.red Maia Sandu), și pentru toți colegii dumneavoastră este nemărginită. Aveți o provocare extraordinară în cele mai dificile circumstanțe, dar să știți că Statele Unite sînt și vor rămîne puternic partenerul vostru în tot ceea ce faceți”, a declarat Blinken.

De cealaltă parte, șefa USAID, Samantha Power, a ținut să menționeze că „de la preluarea mandatului său, în noiembrie 2020, pe o platformă de reformă și combatere a corupției, președinta Sandu a acordat prioritate restabilirii încrederii publicului moldovenesc în sistemele sale politice și judiciare, a luptat împotriva corupției și a continuat reformele economice.”

„Recent, Moldova a primit statutul de candidat la UE, o dovadă de solidaritate față de țara care adăpostește mai mulți refugiați ucraineni pe cap de locuitor decît oricare alta. Dacă toate acestea nu ar fi de ajuns, președinta Sandu se întîmplă să fie și eroina personală a fiicei mele. O dovadă a faptului că fetele pot face orice”, a punctat Power.


Președinta Maia Sandu a susținut, la 20 septembrie, un discurs în cadrul evenimentului USAID Democracy Delivers, în cadrul căruia șefa statului a subliniat importanța susținerii Statelor Unite și a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională în implementarea reformelor din Republica Moldova, deoarece ei ar trebui să fie capabili și destul de flexibili pentru a vedea și a-i ajuta „pe campioni atunci cînd sînt la putere”, mai ales cînd există țări care pot fi „campioane la reforme”, „cu o voință politică reală”.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?