X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Lider al PSRM: Sunt sigur că nici un coleg nu va avea tentația să părăsească echipa, chiar dacă au fost tentative de a-i corupe

3 iun. 2020,, 08:00   Politică
2669 4

“PSRM este cea mai solidară, cea mai unită și cea mai bine formată fracțiune parlamentară. sînt sigur că nici unul din ei nu va avea tentația să părăsească echipa, chiar dacă au fost tentative de a-i corupe”.

Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la postul de televiziune NTV Moldova.

„Dacă ne uităm pe listă și următorii care vin sînt membrii de partid care au muncit, care sînt apreciați de partid și care au susținere în teritoriu. Ei știu că în spate sînt alegători, care vor cere socoteală inclusiv și pentru faptele care le produc în continuare”, a mai spus Furculiță.

Președintele fracțiunii PSRM a precizat că sînt tentative de a corupe deputații PSRM, dar aceștia imediat anunță conducerea partidului. „Nu avem frică că un membru al fracțiunii ar putea să plece la oricare alt proiect politic”, a mai spus Corneliu Furculiță.

Recent, președintele țării, Igor Dodon, a declarat că mai mulți deputați socialiști ar fi primit oferte de la Partidul ȘOR și grupul „Pro Moldova” pentru a pleca din PSRM și a se alătura altor fracțiuni parlamentare în schimbul a 400-500 de mii de euro. Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că un deputat a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție și a fost inițiată o cauză penală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?