Puterea stiri: 7333
Criza energetică stiri: 1093

Igor Dodon va contesta decizia privind arestul său

21 iul. 14:35   Politică
1539 0

Igor Dodon va contesta decizia de prelungire a mandatului de arestare la domiciliu.


Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon menționează că hotărîrea de astăzi a magistraților nu este una surprinzătoare pentru el, transmite Știri.md.

"Am admis că va fi anume aceasta. Totodată, cererea procurorilor de a înăspri condițiile arestului la domiciliu a fost respinsă.

Decizia de astăzi va fi atacată cu recurs, deoarece procurorii nu au prezentat motive pentru prelungirea arestului la domiciliu. Așteptăm, de asemenea, și noi presiuni la adresa persoanelor apropiate mie și la adresa Partidului Socialiștilor. Cunoaștem despre existența unor astfel de planuri la conducerea țării.

Noi, împreună cu echipa, vom face față noilor provocări și, chiar în cele mai negative scenarii, vom găsi ieșire din situație.


Cetățenii Republicii Moldova deja au înțeles că Maia Sandu și PAS i-au mințit. Devine clar că opinia publică va da note tot mai critice acțiunilor puterii. În această situație, reacția reprezentanților guvernării, cel mai probabil, va fi isterică, ilegală, antidemocratică, bazată pe emoții.

Este evident că puterea va încerca să pună presiune pe opoziție și pe toți cei care nu sînt de acord cu poziția guvernării, prin utilizarea instrumentelor statului capturat, supus intereselor de partid, dar nu cetățenilor.

Vreau să avertizez în mod repetat reprezentanții actualei guvernări că nu vor reuși pentru mult timp să acopere incompetența lor și numărul tot mai mare al problemelor din țară cu show-uri politice și experți de buzunar, care migrează dintr-un studiou TV în altul pentru a apăra interesele PAS și ale Maiei Sandu. Pentru tot veți răspunde.

Oamenii deja nu vă mai cred. Victoria va fi a noastră!", a scris Igor Dodon.

Reamintim că magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit măsura preventivă pentru ex-președintele Igor Dodon.

Precizăm că Igor Dodon este cercetat pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie, îmbogățire ilicită și depășire a atribuțiilor de serviciu în dosarul Energocom.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав