Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Guvernul se întrunește într-o nouă ședință

3 mai. 2023,, 09:00   Politică
2515 0

Prim-ministrul Dorin Recean va prezida astăzi ședința Cabinetului de miniștri.

Printre cele mai importante subiecte care vor fi examinate în cadrul ședinței se numără: semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind construcția podului rutier peste rîul Prut între localitățile Sculeni (Republica Moldova) Sculeni (România), Leușeni (Republica Moldova) Albița (România), Cahul (Republica Moldova) Oancea (România), aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Codului educației al Republicii Moldova, dar și aprobarea Regulamentului privind cerințele de amplasare a stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu produse petroliere principale, gaze petroliere lichefiate și gaze naturale comprimate.

Vezi mai jos întreaga ordine de zi.

  1. Cu privire la resursele umane
  2. Proiect de hotărîre cu privire la aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind podul rutier peste rîul Prut, la frontiera între cele două state între localitățile Sculeni (Republica Moldova) Sculeni (România) (număr unic 319/MAEIE//2023)
  3. Proiect de hotărîre cu privire la aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind podul rutier peste rîul Prut la frontiera între cele două state, între localitățile Leușeni (Republica Moldova) Albița (România) (număr unic 320/MAEIE//2023)
  4. Proiect de hotărîre cu privire la aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind podul rutier peste rîul Prut, la frontiera între cele două state, între localitățile Cahul (Republica Moldova) Oancea (România) (număr unic 321/MAEIE//2023)
  5. Proiect de hotărîre privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Codului educației al Republicii Moldova nr.152/2014 și abrogarea Legii nr.1070/2000 privind aprobarea Nomenclatorului specialităților pentru pregătirea cadrelor în instituțiile de învățămînt superior și mediu de specialitate (număr unic 912/MEC/2022)
  6. Proiect de hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind cerințele de amplasare a stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu produse petroliere principale, gaze petroliere lichefiate și gaze naturale comprimate (număr unic 971/MIDR/2022)
  7. Proiect de hotărîre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea procedurii de selectare, aprobare și implementare a proiectelor de construcție/renovare/ reabilitare a blocurilor sanitare în instituțiile de învățămînt primar, gimnazial și liceal (număr unic 233/MEC/2023)
  8. Proiect de hotărîre cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor (număr unic 278/MAEIE/MDED/2023)
  9. Proiect de hotărîre cu privire la aprobarea cerințelor privind modelele de certificate zootehnice pentru animalele de reproducție şi materialul germinativ provenit de la acestea (număr unic 31/MAIA/2023)
  10. Proiect de hotărîre pentru modificarea Hotărîrii Guvernului nr.65/2019 cu privire la Consiliul național pentru drepturile omului (număr unic 153/CS/2023)
  11. Proiect de hotărîre cu privire la alocarea mijloacelor financiare (număr unic 312/MF/2023)
  12. Proiect de hotărîre pentru modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 29/2023 cu privire la încheierea unui contract de asistență juridică (număr unic 240/MIDR/2023)
  13. Proiect de hotărîre privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 474/2014 cu privire la aprobarea Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora (număr unic 26/MJ/2023)
  14. Proiect de hotărîre pentru modificarea anexei nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.1276/2000 cu privire la crearea Unității consolidate pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (număr unic 291/MEn/2023)
  15. Proiect de hotărîre cu privire la aprobarea Avizului asupra amendamentelor la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică (Amendament la IL a Guvernului nr. 16/2023)
  16. Proiect de hotărîre cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor și Legea nr. 92/2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării) (IL 51/2023)
  17. Proiect de hotărîre privind aprobarea Avizului asupra amendamentelor la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri) (amendament la IL a Guvernului nr. 62/2023)

Ședința executivului începe la ora 10:00.

1
1
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?