Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Grigore Novac: În Parlament se pune accent pe calitate, nu pe cantitate

20 aug. 2019,, 07:40   Politică
4810 0

Grigore Novac, deputat din Fracțiunea Partidului Socialiștilor, este de părere că prima sesiune a actualului Parlament a fost una prea scurtă pentru a avea rezultate foarte mari.

Totuși, pe parcursul sesiunii ordinare, dar și în sesiunea extraordinară, s-au reușit lucruri importante. „Desigur, deputații și-au dorit mai mult, însă pînă la urmă nu este o competiție pentru cantitate, ci accentul se pune pe calitatea proiectelor promovate”, a spus Grigore Novac. El și-a spus opinia la dezbaterile publice cu tema: „Totalurile primei sesiuni a noului Parlament: pro și contra”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Socialistul declară că, pe parcursul perioadei trecute, deputații s-au axat pe anumite lucruri, fără de care carul nu putea fi mișcat din loc. Din aceste considerente, consideră el, capacitatea Parlamentului de a lucra și de a arăta rezultate importante abia urmează să se manifeste în sesiunea următoare.

În opinia sa, cu siguranță a luat prea mult timp formarea organelor de lucru ale Parlamentului. În ședința din 8 iunie deputații au fost nevoiți să lucreze chiar și pe întuneric și acest fapt a surprins și ambasadorii prezenți la acea ședință. Parlamentarul spune că este clar că deconectarea curentului electric a fost făcută la indicația fostei guvernări. Însă chiar și așa, pînă la urmă, s-a reușit formarea organelor de conducere, formarea comisiilor de profil etc.

Dînd o replică deputatului democrat, Vladimir Cebotari, Grigore Novac a declarat că anume democrații au făcut ca Republica Moldova să fie izolată pe plan extern. „Anume din cauza lor, partenerii externi nu mai voiau să discute cu PDM și Guvernul din acea perioadă, pentru că au mințit și nimeni nu-i mai lua în serios”, a spus el.

Deputatul PSRM a criticat activitatea judecătorească din perioada guvernării democrate, menționînd că anume PDM a început optimizarea hărților judecătorești. „Voi, cei care ați îndepărtat justiția de la cetățeni ne scoateți acum nouă ochii că, uite, nu știu ce noi am făcut la procuratură. Dar nu cumva vreo 600 de procurori au semnat o declarație de susținere a PD-ului? Procuratura, care voi spuneți că, chipurile, era depolitizată”, a afirmat Grigore Novac.

Deputatul consideră că acea scrisoare a fost semnată de procurori la indicația fostei guvernări. „Iată o structură care ar trebui să fie înafara politicului, demonstrează că este subordonată în momentul în care semnează declarații politice. Și nu au semnat ei pentru că tare vă iubesc, dar așa au fost indicațiile. Și dumneavoastră vorbiți de succes în domeniul justiției?”, a spus socialistul.

În replică deputatului democrat, pecum că guvernarea amenință opoziția cu arestări, Grigore Novac consideră că aceste declarații sînt doar o încercare de a se victimiza. Dînsul spune că pînă acum nu a fost închis nimeni pentru că nu s-a clarificat cine e vinovat și cine nu. „Cînd o să ne clarificăm, atunci vom face demersuri, sînt Comisii de anchetă, de investigații, noi nu vrem cu ochii închiși să-i închidem pe toți odată pentru a face pe placul cuiva. Trebuie să fie o investigație corectă ca fiecare cetățean să răspundă conform legislației”, a spus deputatul PSRM.

Dezbaterile publice „Totalurile primei sesiuni a noului Parlament: pro și contra”, ediția a 115-a fac parte din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?