X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

”Ei fac un deserviciu propriilor alegători”. Dodon, despre comportamentul opoziției

2 oct. 2020,, 13:16   Politică
2683 0

Igor Dodon respinge acuzațiile precum că ar fi favorizat cumva de Comisia Electorală Centrală, prin deschiderea unui număr mai mare de secții de vot în Federația Rusă, la alegerile prezidențiale.

În realitate, spune el, prin aceste declarații opoziția denotă că se pregătește să piardă alegerile și are nevoie cumva să justifice un eventual eșec. Președintele în exercțiu a prezentat cîteva calcule în ceea ce privește numărul secțiilor de votare peste hotare.

"Din nou, e o declaraţie neargumentată, e fără dreptul la viaţă şi o să vă explic de ce. Au fost deschise peste 130-140 secţii de votare peste hotare, dintre care 17 în Rusia şi peste 86 în statele Uniunii Europene. Dacă e să luăm numărul de cetăţeni care se află în Federaţia Rusă şi care se află în Uniunea Europeană, sînt cam acelaşi număr de cetăţeni. Statisticile arătau 300.000-400.00 de cetăţeni în Federaţia Rusă. La fel, nu mai mult, în Uniunea Europeană, dacă luăm toate ţările împreună. Aici trebuie văzut cine este defavorizat. Pentru 300.000 - 400.000 de cetăţeni moldoveni care se găsesc în Federaţia Rusă au fost deschise doar 17 secţii de votare. Dacă o să vedem că maximum 5.000 de buletine pot fi la o secţie de votare şi o să înmulţim cu 17, o să vedem că maximum 85.000 de cetăţeni ar putea să voteze în Federaţia Rusă, pe cînd în Uniunea Europeană sînt peste 80 de secţii de votare, înmulţit cu 5.000 de buletine sînt 400.000 de cetăţeni care pot să voteze.

Din măsurătorile lor, din măsurările noastre, sondajele arată că cel mai probabil ei vor fi învinşi la această cursă electorală. De aceea, ei încearcă deja să vorbească de falsificări, dar prin acest lucru fac un deserviciu propriilor alegători, care nu înţeleg de ce atunci trebuie să iasă la vot, alegătorii de dreapta, dacă liderii lor spun că vor fi falsificări. Nu are sens să iasă la vot", a explicat Dodon într-un interviu pentru Agerpres.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?