X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Dodon: În Parlament se negociază deja demiterea Guvernului Chicu

26 dec. 2019,, 11:30   Politică
9526 8

Președintele Igor Dodon declară că în Parlament se poartă deja negocieri cu privire la demiterea Guvernului Ion Chicu, iar în prezent ar exista 33 de deputați dispuși să voteze o moțiune de cenzură împotriva cabinetului de miniștri.

Totodată, Dodon nu crede că Guvernul Chicu va cădea, deoarece blocul ACUM n-ar putea reuși să convingă suficienți deputați din PDM.

„Blocul „ACUM”, nu știu, el mai există, îi mort, îi viu? Treaba lor, dar să spunem că-s toți împreună, acolo au mai plecat 3, separat, 2..., să spunem că-s 26. Punem acolo încă 7 de la Șor, că ei acum îs împreună, apropo... Eu știu despre ce vorbesc (că ar fi împreună n.r.). Punem 7 de la Șor și sînt 33... Nu o să deschid parantezele, pentru că e devreme. Dar ei („ACUM” și Partidul „ȘOR”) au interes comun acum. E vorba de 33 de deputați. Le mai trebuie 18 din cei 30 de la PD. Nu știu, haideți să vedem...”, a declarat Dodon, într-un interviu pentru Europa Liberă.

El mai spune că majoritatea parlamentarilor PDM n-ar avea interes să susțină o moțiune de cenzură, provocînd astfel alegeri anticipate.

„Ei nu-s de partea socialiștilor sau de partea celor de la ACUM. Din cîte înțeleg eu, deputații din PD și-ar dori să susțină un guvern care vine cu unele programe sociale, inclusiv cele pe care le-au promovat ei fiind la guvernare. Doar multe din inițiative sînt inclusiv inițiative de-ale lor. Pe de altă parte, eu cred că ei nu au interesul să meargă la anticipate atîta timp cît nu s-au reformat total. De aceea, eu cred că Partidul Democrat are nevoie de ceva timp”, spune Dodon.


Acesta a recunoscut că s-a întîlnit recent cu fracțiunea PDM, ocazie cu care s-ar fi convins că influența lui Vladimir Plahotniuc asupra acestei formațiuni „a scăzut dramatic”.

Astfel, ar mai fi cel mult maxim patru deputați de la PDM care ar putea vota pentru demiterea Guvernului Chicu, afirmă Dodon, care a refuzat, însă, să-i numească.

„Poate mai sînt două, trei, patru persoane, dar în mare parte ei înțeleg foarte bine că trebuie să reformeze partidul. Ei sînt destul de hotărîți să schimbe lucrurile. De aceea, ce vor decide ei – să susțină în continuare Guvernul Chicu sau să meargă la anticipate, pentru că trebuie să spunem un lucru foarte clar: nu va fi alt guvern în această legislatură, decît Guvernul Chicu”, a mai declarat Igor Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?