Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Despre negocierile cu Gazprom: ”Cu două zile înainte de expirarea contractului am înțeles că sîntem în criză”

10 dec. 2021,, 07:12   Politică
3463 9

Fostul vicepremier pentru reintegrare Vladislav Kulminski, spune că negocierile cu reprezentanții Gazprom au fost foarte dure și dificile, însă cu toate acestea guvernul de la Chișinău a fost foarte cinstit și nu a făcut promisiuni.

Declarațiile au fost făcute în candru emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

„Cu două zile înainte de expirarea contractului, toată lumea a înțeles că noi suntem într-o criză și, de fapt, contractul nu va fi extins în mod automat. În cadrul negocierilor au fost practic toți cei care se ocupă de livrarea gazelor, inclusiv și autoritățile economice. A fost și domnul ambasador al Federației Ruse în R. Moldova, precum și delegația din partea noastră. Atunci negocierile s-au axat strict pe problema prețului și pe problema gazelor. Este vorba despre prețul spot care se propunea a fi minus 25%. Deci, noi vorbeam despre reduceri. Domnul Spînu a condus acele negocieri pentru că el se ocupă de problema gazelor. El venea cu alte idei, cu alte propuneri, cu alte soluții. Au fost negocieri destul de dure. Este clar că pentru R. Moldova să accepți un preț de 1000 de dolari și minus 25%, asta ar fi însemnat că noi în luna octombrie am fi avut nota de plată de 75 de milioane timp de un an de zile și în fiecare lună. Ceea ce este absolut inacceptabil. Au fost negocieri dure și dificile. Rușii ne propuneau ceea ce noi nu puteam achita”, a declarat Kulminski.

Totodată acesta a menționat că pentru prima dată în istorie, guvernul de la Chișinău nu a venit cu promisiuni de dragul obținerii unui preț bun la gaze.

”Se vehiculează foarte mult că au fost înaintate anumite condiții politice din partea Federației Ruse, însă nu este adevărat. Cum se întîmplau aceste negocieri în trecut. Guvernele veneau cu promisiuni, doar ca să obțină un preț cît de cît favorabil și în final aceste promisiuni erau goale (...) Iată acest guvern a fost foarte cinstit, onest și nu a făcut nici un fel de promisiuni”, a mai adăugat fostul vice-premier pentru reintegrare.


1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?