A doua lege la fel de importantă este reducerea vârstei de pensionarei, la 57 de ani pentru femei și 62 de ani, pentru bărbați. În cazul femeilor, care au născut cel puțin 5 copii, vârsta de pensionare va fi de 54 de ani.
„Anterior ne-am opus când a fost adoptată așa-numita „lege a miliardului”, care a împovărat poporul nostru cu achitarea a peste 800 de milioane de lei în următorii 25 de ani. La fel, ne-am opus în 2016 reformei pensiei, care a dus la majorarea vârstei de pensionare. Iar pe parcursul ultimilor 4 ani, în calitate de președinte al țării, am insistat de mai multe ori să fie promovate aceste legi de anulare a „legii miliardului” și a reformei pensiilor, care a dus la majorarea cenzului de pensionare. Inițiativele noastre au fost blocate până acum. Astăzi ne-a reușit!Înțeleg că unii politicieni, care au participat la furtul miliardului și la majorarea vârstei de pensionare, au fost categoric împotriva acestor legi și lansează scenarii apocaliptice despre consecințele acestui vot.
Personal sunt ferm convins că aprobarea acestor legi, astăzi, de către Parlament sunt în favoarea cetățenilor și corespunde intereselor naționale ale Republicii Moldova.
Adăuga comentariu