Dosarul penal în care a figurat nepotul lui Corneliu Furculiță s-a finalizat în instanța de judecată, printr-o sentință emisă de judecătoarea Vasilisa Muntean la 20 aprilie 2018. Nepotul lui Furculiță a fost pedepsit cu o amendă în valoare de 31,5 mii de lei, care se înjumătățea dacă era achitată în 72 de ore de la intrarea sentinței în vigoare. Tînărul a fost scutit de peseapsa complementară, privarea dreptului de a conduce mijloace de transport, informează Ziarul de Gardă.
În acea perioadă, Pavel Voicu, cel care încerca să-l ajute pe nepotul lui Corneliu Furculiță să scape de probleme, nu era ministru de Interne, ci consilier al Președintelui Republicii Moldova pentru misiuni speciale. Voicu a fost numit ministru la MAI în noiembrie 2019.În cadrul examinării dosarului, Sergiu Gorea, nepotul deputatului Corneliu Furculiță, și-a recunoscut vina.
Acesta a depus o cerere prin care a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale.
În ședința de judecată, procurorul Daniel Precup a solicitat să fie aplicată o amendă în valoare de 600 de unități convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.
Adăuga comentariu