X 
Cutremure stiri: 506

Angajamentul Greciei pentru extinderea capacității coridorului vertical, reconfirmat

4 iul. 07:15   Politică
3393 0

Pașii întreprinși de Grecia în vederea creșterii fluxului de gaze prin intermediului coridorului vertical, precum și mersul reformelor din domeniul energetic, inițiate în Republica Moldova, au fost subiectele abordate în cadrul întrevederii ministrului Victor Parlicov cu omologul său grec, Theodoros Skylakakis.

În cadrul discuțiilor, ministrul Victor Parlicov a evidențiat importanța aderării Republicii Moldova și Ucrainei la Coridorul Vertical pentru consolidarea securității energetice în regiune. De asemenea, ministrul a subliniat că țara noastră a reușit să demonstreze viabilitatea economică a gazoductului la modul practic.

„Republica Moldova este ferm angajată în procesul de extindere a capacităților coridorului vertical, unul strategic în contextul actual politic. Am demonstrat, la modul practic, că putem aduce gaze din Grecia pînă în Ucraina, ceea ce ne va permite să reducem dependența de Gazprom”, a declarat ministrul Parlicov.

La rîndul său, oficialul elen a menționat că Operatorul Sistemului de Transport al Gazelor Naturale din Grecia (DESFA S.A.) a lansat faza de licitare angajantă pentru alocarea capacităților suplimentare în Punctele de Interconectare ale sistemului său de transport al gazelor, cu un an mai devreme decît termenul prevăzut. Acestea se vor desfășura în perioada 2-15 iulie curent. Oficialul a dat asigurări că DESFA depune toate eforturile necesare pentru a elimina constrîngerile tehnice și a facilita creșterea fluxului de gaze naturale prin intermediul coridorului vertical.

„Implicarea proactivă a Republicii Moldova în Inițiativa coridorului vertical este apreciată și subliniază angajamentul nostru comun de a spori securitatea energetică în regiune. Republica elenă reconfirmă angajamentul ferm de a extinde capacitățile gazoductului, care este unul strategic pentru întreaga regiune”, a declarat ministrul Skylakakis.

Tot ieri, ministrul Victor Parlicov a avut întrevederi cu viceministra Energiei și Mediului a Republicii Elene, Alexandra Sdoukou și cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Grecia, George Tsunis. Discuțiile au vizat consolidarea eforturilor comune în procesul de asigurare a securității energetice în Republica Moldova și Ucraina.

La începutul anului curent, Republica Moldova, Ucraina și Slovacia au aderat la coridorul vertical de transport al gazelor naturale, alăturîndu-se Greciei, Bulgariei, Romîniei și Ungariei.

1
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав