X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4142

În mai multe localități din țară vor fi deschise farmacii

5 sep. 13:45   Societate
2658 0

„Farmacie în satul tău” va ajunge, din septembrie, în 18 localități din țară, a anunțat Dragoș Guțu, directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în cadrul emisiunii „Bună Dimineața” de la Moldova 1.

Proiectul ar urma să fie extins, pînă la sfîrșitul anului, în alte 40 de localități, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.

„La ora actuală avem 21 de farmacii complet funcționale, care lucrează și deservesc populația din satele respective. Este vorba despre o populație de 40 000 de locuitori, aproximativ. Ne propunem pentru luna septembrie deschiderea a încă minimum 18 farmacii. Deci, vom ajunge să avem la 1 octombrie în jur de 40 de farmacii, iar calculele prealabile ne vorbesc despre faptul că pînă la sfîrșitul acestui an sîntem în curs să deschidem alte 40 de farmacii, adică ne apropiem de cifra de 80 de sate”, a spus Dragos Guțu.

Un aspect esențial al proiectului este caravană dedicată, care nu doar monitorizează funcționarea fiecărei farmacii, dar și colectează reacții de la cetățeni, susține directorul AMDM. Guțu a precizat că proiectul a fost conceput pentru a răspunde nevoilor reale ale locuitorilor, iar feedback-ul direct al acestora este esențial pentru succesul inițiativei.

„Ideea caravanei constă în faptul că pe lîngă monitorizarea fiecărei farmacii, ea presupune și colectarea unor reacții de la cetățeni. Ele sînt foarte și foarte pozitive. Sunt niște exemple clare cum calitatea vieții fiecărui cetățean s-a modificat odată ce are o farmacie în sat. Dar de asemenea, ne străduim să vorbim cu ei și să întrebăm dacă există și careva lucruri care nu merg foarte bine sau eventual trebuie să fie îmbunătățite. Scopul caravanei constă în colectarea de reacții de la cetățeni, fiindcă acest proiect a fost elaborat pentru ei, și doar ei pot să fie cele mai obiective persoane în cazul dat”, a conchis Dragoș Guțu.


Proiectul „Farmacie în satul tău” a fost lansat la începutului acestui an de către Guvern. Scopul proiectului este asigurarea cu medicamente esențiale a populației din zonele rurale ale Republicii Moldova.

Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, în prezent, în Republica Moldova, din cele 1477 de sate, doar în 418 există farmacii licențiate.

5
2
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав