Jem, în vârstă de 42 de ani, se plimba cu câinii ei pe plajă când terrierii ei au găsit creatura bizară.
Un videoclip filmat de Jem arată ciudata creatură marină pe nisip, un amestec de galben, negru și roz, noteaz[ Noi.md cu referire la stirileprotv.
O gaură mare pentru ochi poate fi văzută în ceea ce ar putea fi capul său. O aripă este vizibilă pe o parte, dar tot ce rămâne din partea din spate a animalului sunt câteva oase.
Jem, care a găsit ciudatul animal pe plaja St Helen's din Geelong, Australia, a declarat: ”Am avut furtuni foarte puternice în Victoria în ultimele săptămâni, așa că probabil valurile provocate de furtună au făcut ca acesta să eșueze pe țărm”.
”Câinii mei au descoperit creatura pe plajă și au mirosit-o. Peștele părea foarte înfricoșător. Orbitele îi erau enorme. Înotăm pe plajă în fiecare săptămână vara, așa că am fost destul de șocată să mă gândesc că un astfel de pește mare ar putea înota aproape de țărm”.
„Oamenii au spus că ar putea fi un pește soare uriaș, un pește glob sau un pește puffer. Arăta ca un pește-puffer, dar nu am mai văzut niciodată unul atât de mare.”
Experții au fost de asemenea nedumeriți. Lawrence Chlebeck, un biolog marin la Humane Society International, a declarat că spinii mari de-a lungul coloanei vertebrale sugerează că era un pește teleost sau osos de mari dimensiuni.
Între timp, Sheridan Rabbitt de la Centrul pentru Știința Marină de la Universitatea din Queensland a adăugat că era un tip de pește-balon, mai exact un pește-porcupin.
Alți oameni de știință au susținut că era un ton, un pește-balon foarte mare sau un pește-porcupin, dar au refuzat să numească o specie din cauza stării avansate de descompunere a animalului.
Identitatea adevărată a creaturii rămâne un mister.
Adăuga comentariu