X 

sate moldoveneşti

În mai multe localități din țară vor fi deschise farmacii
5 sep. 13:45  
În mai multe localități din țară vor fi deschise farmacii„Farmacie în satul tău” va ajunge, din septembrie, în 18 localități din țară, a anunțat Dragoș Guțu, directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în cadrul emisiunii „Bună Dimineața” de la Moldova 1. Proiectul ar urma să fie extins, pînă la sfîrșitul anului, în alte 40 de localităț
Alte 48 de farmacii vor fi deschise în sate
23 aug. 21:00  
Alte 48 de farmacii vor fi deschise în sateAlți 12 agenți economici vor deschide, în următoarele șase luni, 48 de farmacii subvenționate de stat, după ce au participat la a doua licitație din acest an. În total, autoritățile au promis că vor deschide 146 de farmacii. Acestea vor fi înființate în satele cu peste o mie de locuitori. Agenția Medica
Mai multe gospodării din două raioane vor fi racordate la rețeaua de gaze
23 aug. 20:00  
Mai multe gospodării din două raioane vor fi racordate la rețeaua de gazeAproximativ 40 de gospodării din satul Ceadâr, raionul Leova, deservite de întreprinderea de distribuție de gaze naturale „Cimișlia-gaz”, vor fi racordate la rețea în următoarele luni, notează Noi.md. În această localitate, au fost construite 39 ieșiri (puncte de conectare), iar rețelele interne sunt deja
Vlad Filat De unde vor lua bani pentru Satul european ediția 2024
21 aug. 14:45  
Vlad Filat: ”De unde vor lua bani pentru Satul european, ediția 2024”După lansarea programelor Satului european și Satul european expres în 2023 guvernarea PAS a alocat peste 7 miliarde de lei, doar că la sfîrșit de an 1,8 miliarde de lei nu au ajuns la primării pentru că nu mai erau bani. În aceste condiții, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, se întrea
Programul Satul European anunțat de Spînu a intrat în impas
21 aug. 13:15  
Programul Satul European anunțat de Spînu, a intrat în impasCele 612 proiecte de dezvoltare regională, selectate recent pentru implementare în cadrul Programului Satul European II, riscă să nu înceapă în acest an din cauza lipsei banilor la bugetul statului. Astfel, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) propune includerea în Documentul unic de
În satele din nordul țării continuă proiectele de infrastructură
16 aug. 19:00  
În satele din nordul țării, continuă proiectele de infrastructurăRevitalizarea cartierului Valea Curechiului din orașul Drochia este pe ultima sută de metri în cadrul unui proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Au fost amenajate două terenuri de joacă și un complex sportiv cu o suprafață de 3500 mp. În prezent, constructori
Locuitorii dintrun sat pun umăr la umăr săși facă localitatea mai frumoasă
15 aug. 19:00  
Locuitorii dintr-un sat pun umăr la umăr să-și facă localitatea mai frumoasăStadionul din comuna Bleșteni, raionul Edineț, este acum mai frumos datorită întregii comunități. Localnicii și-au unit forțele și au renovat împreună gardul stadionului. Oamenii spun că s-au mobilizat pentru a face satul mai atractiv pentru copii și tineri și că nu se vor opri doar la vopsirea gardului. A
Gospodinele pregătesc conserve pentru sezonul rece
14 aug. 07:20  
Gospodinele pregătesc conserve pentru sezonul receÎn această perioadă, gospodinele pregătesc conserve pentru sezonul rece. Fiecare îşi are propria reţetă, mai ales, cînd este vorba despre murături. Valentina Railean, din satul Ruseştii Noi, raionul Ialoveni, pune la murat zeci de kilograme de castraveţi. "Castraveţii îi pun doar pe cei din grădină, nu
Încă două sate din țară au fost conectate la apeduct
9 aug. 18:15  
Încă două sate din țară au fost conectate la apeductDouă sate din raionul Leova, Sărățica-Nouă și Cîmpul-Drept, au fost conectate la apeduct. O mie de oameni, din cele 288 de gospodării au, acum, acces la apă potabilă din fîntîna arteziană de la Sărățica Nouă.
În ce sate din țară se anunță proiecte masive de infrastructură
7 aug. 15:15  
În ce sate din țară se anunță proiecte masive de infrastructurăAu fost selectate 612 localități care vor beneficia de proiecte implementate în cadrul programului național Satul European ediția 2024, notează Noi.md. Au fost selectate 223 de sate unde vor fi construiți peste 1172 de km de rețele de apeduct de care vor beneficia peste 85 de mii de gospodării; și 221 de k
Un eveniment dedicat tradițiilor moldovenești a avut loc în raionul Drochia
6 aug. 15:00  
Un eveniment dedicat tradițiilor moldovenești a avut loc în raionul DrochiaRecent, satul Fîntînița din raionul Drochia a fost gazda evenimentului cu denumirea "Satul meu, mîndria mea". Scopul proiectului este de a promova și a celebra tradițiile și valorile culturale locale. În localitate, s-au desfășurat diverse activități, printre care și dansuri, și expoziții de artă locală
A fost desemnată cea mai salubră localitate din raionul Rîșcani
3 aug. 18:00  
A fost desemnată cea mai salubră localitate din raionul RîșcaniInspectorii din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Rîșcni au participat la ședința de totalizare a concursului raional ,,Cea mai modernă, mai salubră și mai amenajată localitate, 2024”, notează Noi.md. Scopul concursului este dezvoltarea tradițiilor naționale de amenajare și întreținere exemplară
Cum se acordă asistență medicală în cel mai mare sat din țară
2 aug. 11:45  
Cum se acordă asistență medicală în cel mai mare sat din țarăCentrul de Sănătate Congaz din raionul Comrat deservește peste 16 mii de locuitori ai celui mai mare sat din Moldova – Congaz, precum și din patru localități învecinate – Avdarma, Cioc-Maidan, Chirsova și Dezghingea, notează Noi.md. Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Do
O locuință lăsată de izbeliște transformată întro casă a meșterilor populari
29 iul. 11:30  
O locuință, lăsată de izbeliște, transformată într-o casă a meșterilor populariLocuitorii din satul Căplani, raionul Ștefan Vodă, au transformat o locuință veche, lăsată de izbeliște, într-o casă a meșterilor populari din localitate. Vasilisa Maxian povestește că dragostea de împletit vine încă din copilărie. Meșterul popular produce diverse articole din lînă, împletite cu croșeta. F
O gunoiște dintrun sat a devenit zonă de distracții cu piscine
28 iul. 14:40  
O gunoiște dintr-un sat a devenit zonă de distracții cu piscineÎn satul Căplani din raionul Ștefan-Vodă, într-un oc lăsat de izbeliște ani la rînd, autoritățile au amenajat cîteva piscine cu apă caldă care vine direct din rîurile naturale din zonă. Totul a început de la exploatarea celor 20 de izvoare istorice, care au fost descoperite încă în anul 1450 și care au fos
Campanie de informare pentru căruțași și deținătorii de motocultoare
15 iul. 15:00  
Campanie de informare pentru căruțași și deținătorii de motocultoarePolițiștii în comun cu reprezentanți ai Administrațiilor publice locale desfășoară, în întreaga țară, activități de informare pentru căruțași și deținătorii de motocultoare. Astfel de acțiuni au loc, în special, la sate, unde mulți cetățeni circulă cu hipomobilele sau cu motocultoarele, fie ca mijloc de de
Oamenii de la sate nu prea mai țin vaci Cum motivează acest lucru
15 iul. 11:15  
Oamenii de la sate nu prea mai țin vaci: Cum motivează acest lucruTot mai multe persoane din sate renunță, în ultimii ani, să crească vaci, iar unul din motive ar fi seceta din 2022, cînd mulți au decis să-și vîndă animalele pentru că nu mai aveau cu ce le hrăni. O altă cauză este prețul modest la lapte oferit de centrele de colectare care face total nerentabilă creșterea b
Angajații Serviciului Fiscal oferă consultații în localitățile din țară
5 iul. 22:00  
Angajații Serviciului Fiscal oferă consultații în localitățile din țarăAngajații Serviciului Fiscal de Stat (SFS) continuă vizitele în localitățile din toată țara în vederea consultării și deservirii contribuabililor, notează Noi.md. Graficul vizitelor pentru semestru II al anului 2024 a fost publicat pe pagina-web și pot fi consultat aici.
Fără medici poștă și transport Cum se descurcă locuitorii unui sat din raionul Telenești
5 iul. 17:00  
Fără medici, poștă și transport: Cum se descurcă locuitorii unui sat din raionul Telenești Satul Mihălașa din raionul Telenești este o localitate izolată de civilizație. Deși se află la doar trei kilometri de centrul raional, ba chiar face parte din componența administrativă a acestuia, aici nu este nici sistem de canalizare, nici punct medical și nici oficiu poștal. Tot ce a mai rămas din insti
Echipele mobile de medici ajung săptămîna aceasta în trei raioane
1 iul. 22:00  
Echipele mobile de medici ajung săptămîna aceasta în trei raioaneEchipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), notează Noi.md. Astfel, săptămîna curentă, complexul radiodiagnostic mobil p
Vremea caniculară și oamenii de la sate Treburile de zi cu zi nu suportă amînare
30 iun. 16:20  
Vremea caniculară și oamenii de la sate: Treburile de zi cu zi nu suportă amînareÎn aceste zile, în Moldova sînt temperaturi caniculare, pentru oamenii de la sate însă vremea toridă nu este motiv de odihnă. Cu toate acestea, medicii atenţionează că expunerea prelungită la soare poate cauza probleme grave de sănătate. Oamenii de la sate, și pe arșiță, se trezesc de dimineață și se ocupă
Primarul unui sat din raionul Sîngerei Locuitorii se confruntau cu două probleme mari
29 iun. 18:30  
Primarul unui sat din raionul Sîngerei: "Locuitorii se confruntau cu două probleme mari"Aproximativ 100 de gospodării din satul Bilicenii Vechi din raionul Sîngerei, inclusiv grădinița din localitate, beneficiază de acces la rețeaua centralizată de canalizare. În comuna Bilicenii Vechi, a fost construită o rețea magistrală de canalizare cu o lungime totală de 4,2 km, care conectează satul la
Locuitorii unui sat din nordul țării au acum acces la apă de calitate
24 iun. 19:00  
Locuitorii unui sat din nordul țării au acum acces la apă de calitateCei aproximativ o mie de locuitori ai satului Șeptelici din raionul Soroca beneficiază acum de acces la apă de calitate direct în gospodării, notează Noi.md. Proiectul a inclus construcția a 22 de kilometri de rețele de apeduct, două turnuri de apă cu o capacitate de 50 de metri cubi fiecare și o stație de
Viața la țară prezentată de femeia care își așterne dorul și iubirea de țară în cele mai frumoase versuri
9 iun. 12:41  
Viața la țară, prezentată de femeia care își așterne dorul și iubirea de țară în cele mai frumoase versuriRepublica Moldova fără îndoială este un colț de rai, iar satele plaiului nostru mioritic au un farmec unic care nu mai găsești nicăieri în lume. Natalia Mazilu-Miron, care își așterne în cele mai frumoase versuri dorul și iubirea față plaiul său natal. Într-un clip video, autoarea a ilustrat într-un mod
Imagini parcă rupte din poveste la Moldovata Nouă
8 iun. 15:40  
Imagini parcă rupte din poveste la Moldovata NouăIon Stefanita, Expert în managementul patrimoniului cultural și fondatorul Muzeului Satului de la Molovata Nouă, a publicat mai multe imagini video parcă rupte din poveste. Nu în zadar se spune că veșnicia s-a născut la sat, imaginile publicate de Ion Ștefăniță vin încă o dată să confirme acest lucru. ”
Viața locuitorilor din raionul Taraclia mai ușoară Ce sa construit întrun sat
5 iun. 22:00  
Viața locuitorilor din raionul Taraclia, mai ușoară. Ce s-a construit într-un satRealizarea proiectului "Extinderea rețelelor de apeduct în satul Hagichioi, raionul Taraclia" a cuprins construirea a 4,6 kilometri de rețea de alimentare cu apă, instalarea a 63 de branșamente, precum și darea în folosință a două rezervoare antiincendiu și a unei stații de pompare. În prezent, 92 de gospo
Examinarea gratuită a cutiei toracice În ce sate vor ajunge echipele mobile de medici
28 mai. 21:30  
Examinarea gratuită a cutiei toracice: În ce sate vor ajunge echipele mobile de mediciEchipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Astfel, săptămîna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea
Întrun sat din raionul Anenii Noi a fost creat un Complex modern de recreere
17 mai. 22:30  
Într-un sat din raionul Anenii Noi, a fost creat un Complex modern de recreereÎn satul Delacău din raionul Anenii Noi, a fost înființat un Complex modern de agrement și recreere, notează Noi.md. Acesta include un teren de joacă pentru copii, unul de fitness pentru adulți, un havuz și două blocuri sanitare. Totodată, au fost instalate bănci, piloni decorativi, care luminează noaptea
Întrun sat din raionul Cimișlia a fost construit un teren de joacă modern
15 mai. 19:00  
Într-un sat din raionul Cimișlia, a fost construit un teren de joacă modernPentru aproximativ 100 de copii din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia, joaca în aer liber a devenit o ocupație sigură, dar și confortabilă, odată cu darea în folosință a unui nou teren de joacă. Terenul a fost dotat cu echipamente și accesorii, dar și cu scaune, este iluminat, iar căile de acces sunt pa
Locuitorii unui sat din raionul Ialoveni au un punct medical modernizat
8 mai. 22:00  
Locuitorii unui sat din raionul Ialoveni au un punct medical modernizatÎn satul Puhoi, raionul Ialoveni, a fost reconstruită capital clădirea fostei cîrmuiri, notează Noi.md. După renovare, edificiul găzduiește un Centru Multifuncțional, în care funcționează un Punct de Asistență Medicală Urgentă, un Centru de Reabilitare de zi, un Laborator, un Cabinet Stomatologic și un Cen
Tabani un sat la poalele dealului
27 apr. 19:30  
Tabani – un sat la poalele dealului Tabani este un sat şi comună din raionul Briceni. Satul Tabani este situat la o distanță de 5 km de orașul Briceni și la 235 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3131 de oameni. Prima atestare documentară a satului Tabani datează din 1437, cînd ace
Cum pot fi atrase investițiile europene în localitățile din Republica Moldova
15 apr. 08:00  
Cum pot fi atrase investițiile europene în localitățile din Republica Moldova Lipsa de specialiști care să scrie și să realizeze proiecte și să atragă investiții din partea Uniunii Europene rămîne a fi o problemă în satele din Republica Moldova. În România, exista aproape 700 de administratori publici, la nivelul consiliilor județene, orașelor și comunelor, care implementează proi
Programul Satul European Sute de proiecte depuse de Primăriile din Moldova
4 apr. 08:15  
Programul „Satul European”: Sute de proiecte depuse de Primăriile din Moldova În ediția a doua a programului „Satul European”, primăriile din Republica Moldova au depus 765 de proiecte, susțin reprezentanții Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală. Potrivit acestora, finanțările pot fi solicitate prioritar pentru proiecte care vizează reabilitarea sistemelor de apă și
Proiecte de infrastructură la sate pînă cînd pot fi depuse dosarele
26 mar. 19:00  
Proiecte de infrastructură la sate: pînă cînd pot fi depuse dosarelePrimăriile pot obține finanțări de pînă la 10 milioane de lei de la stat pentru proiecte de dezvoltare locală. Dosarele pot fi depuse pînă vineri inclusiv, notează Noi.md. Finanțările în cadrul celui de-al doilea apel de recepționare a cererilor din cadrul Programului Național „Satul European” pot fi cerut
Două proiecte de infrastructură realizate întrun sat din raionul Cahul
25 mar. 22:00  
Două proiecte de infrastructură, realizate într-un sat din raionul CahulDouă proiecte de infrastructură au fost realizate în satul Brînza din raionul Cahul, notează Noi.md. Un proiect a vizat reconstrucția Casei de Cultură, edificată acum 37 de ani. Lucrările au inclus reparația fațadei, renovarea acoperișului și termoizolarea pereților. De asemenea, a fost pavat terenul din f
Maia Sandu a discutat cu locuitorii unei comune din raionul Soroca
20 mar. 15:30  
Maia Sandu a discutat cu locuitorii unei comune din raionul SorocaÎn cadrul vizitei de lucru întreprinsă în raionul Soroca, șefa statului s-a întîlnit cu locuitorii comunei Parcani, notează Noi.md. Șefa statului a discutat cu locuitorii comunei Parcani despre dezvoltarea localităților din Republica Moldova. Maia Sandu a menționat că în raionul Soroca, prin Programul
Locuitorii unui sat din raionul Cantemir au acces la servicii de calitate în sanitație
15 mar. 19:00  
Locuitorii unui sat din raionul Cantemir au acces la servicii de calitate în sanitațiePeste 3400 de locuitori ai satului Cociulia din raionul Cantemir au acces la servicii de calitate în sanitație, notează Noi.md. În anul 2014, administrația locală a reușit să construiască o rețea de canalizare, dar, din lipsă de resurse financiare, construcția unei noi stații de epurare a apelor reziduale
Două sate din Găgăuzia vor avea acces îmbunătățit la apă și sanitație
13 mar. 20:00  
Două sate din Găgăuzia vor avea acces îmbunătățit la apă și sanitațieÎn satele Congazcicul de Sus și Congazcicul de Jos din Găgăuzia, este în derulare un proiect de alimentare cu apă și canalizare. După ce au fost conectate la apeduct, acum gospodăriile celor două sate urmează să fie asigurate și cu servicii de canalizare, notează Noi.md. În prezent, se fac ultimele lucr
Un apeduct din țară a fost extins
12 mar. 22:00  
Un apeduct din țară a fost extinsApeducutul magistral Sărata Nouă-Sărăteni a fost extins prin conectarea localităților Cîmpul Drept și Sărățica Nouă din raionul Leova. În jur de o mie de locuitori din cele două localități, adică 160 de gospodării în Sărățica Noua și 128 de gospodării din Cîmpul Drept, au deja acces îmbunătățit la apă de c
Două staţii pentru pomparea apelor uzate au fost construite în satul Mingir
6 mar. 19:00  
Două staţii pentru pomparea apelor uzate au fost construite în satul MingirProiectul privind “Construcţia reţelelor de canalizare" în satul Mingir, raionul Hînceşti, a fost aprobat pentru finanțare, notează Noi.md. Proiectul a prevăzut construcția a două staţii pentru pomparea apelor uzate spre staţia de purificare existentă, dar și a 10 km de reţele de canalizare.
Un parcmodel a fost construit întrun sat din raionul Ungheni
5 mar. 17:30  
Un parc-model a fost construit într-un sat din raionul UngheniUn Parc-model, pentru odihnă și distracţie, a fost construit în satul Unțești din raionul Ungheni, notează Noi.md. În anul 2022, administraţia locală a depus un proiect la acest program naţional, pentru a beneficia de suport financiar de la stat pentru construcția şi amenajarea unui loc de odihnă pentru să
Numărul alegătorilor în cele opt localități unde vor avea loc alegeri locale noi
19 feb. 16:25  
Numărul alegătorilor în cele opt localități, unde vor avea loc alegeri locale noiComisia Electorală Centrală (CEC) prezintă informații despre numărul de alegători în cele 8 localități din țară unde, la 19 mai 2024, vor avea loc alegeri locale noi și alegeri parțiale pentru funcția de primar și de consilier în consiliul local. Astfel, potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătoril
Satele din Republica Moldova au oportunitatea de a participa la un concurs internațional de turism
5 feb. 13:45  
Satele din Republica Moldova au oportunitatea de a participa la un concurs internațional de turismSatele din Republica Moldova pot participa la o nouă ediție a concursului internațional „Best Tourism Villages” desfășurat de Organizația Mondială a Turismului. Prin intermediul acestuia sînt identificate anual exemple remarcabile de destinații rurale. Potrivit Oficiului Național al Turismului, concursul e
Bîrnova un sat din ținutul Hotin
30 ian. 05:30  
Bîrnova – un sat din ținutul HotinBîrnova este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Satul este situat la o distanță de 3 km de orașul Ocnița și 236 km de Chișinău, pe malul drept al Nistrului. Satul Bîrnova din ținutul Hotin, este o veche așezare rurală, menționată sub denumirea Cusearău în documentul din 20 decembrie 1437, cînd era întări
Primarii din Moldova Avem nevoie de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii
29 ian. 09:00  
Primarii din Moldova: "Avem nevoie de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii"Aproape două mii de primari, președinți de raioane şi consilieri locali au discutat duminică la Chișinău problemele edilitare cu reprezentanți de vîrf din administrația centrală. Preşedintele Congresul Autorităţilor Locale a cerut salarii mai mari, iar primarii au recunoscut că cele mai mari probleme sînt
În Republica Moldova vor fi deschise spălătorii sociale pentru categoriile defavorizate
27 ian. 21:00  
În Republica Moldova vor fi deschise spălătorii sociale pentru categoriile defavorizateÎn Republica Moldova vor fi deschise 16 spălătorii de care vor beneficia, gratuit, peste 1.500 de persoane din grupurile social vulnerabile. Astăzi au fost înmînate certificatele de grant organizaţiilor societăţii civile, beneficiarii proiectului care vor implementa acest serviciu social în localităţi, tra
Camere de supraveghere întrun sat din Ștefan Vodă Părerile locuitorilor
24 ian. 20:00  
Camere de supraveghere într-un sat din Ștefan Vodă. Părerile locuitorilorTot mai multe primării din țară instalează camere de supraveghere în locurile publice. În satul Răscăieți din raionul Ștefan Vodă, de exemplu, la finele lunii decembrie, au fost amplasate două camere de supraveghere video la grădiniță și la terenul de joacă din centrul localității. Scopul acestor instalați
Maia Sandu Prioritatea Guvernului de a moderniza drumurile din Republica Moldova
21 ian. 16:40  
Maia Sandu: Prioritatea Guvernului de a moderniza drumurile din Republica MoldovaPreședinta Maia Sandu a participat astăzi la evenimentul dedicat finalizării lucrărilor de drum de care vor beneficia trei localități din nordul țării. Este vorba de satul Izvoare din raionul Fălești, precum și Stolniceni și Cioropcani din raionul Ungheni. „Locuitorii din satele Izvoare, Stolniceni și Cior
Primăria unui sat din raionul Ialoveni reabilitată de Guvern
5 ian. 16:30  
Primăria unui sat din raionul Ialoveni, reabilitată de GuvernGuvernul Republicii Moldova a alocat 3,2 milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare Locală și Regională pentru reabilitarea Primăriei din satul Răzeni, raionul Ialoveni. Proiectul a inclus multiple lucrări, consolidînd astfel atît aspectul estetic, cît și funcționalitatea clădirii și a fost realizat
Date îngrijorătoare Cîți copii de la sate trăiesc în sărăcie
28 dec. 2023,, 14:56  
Date îngrijorătoare: Cîți copii de la sate trăiesc în sărăcie În Republica Moldova sărăcia a crescut, iar cei mai afectați sunt bătrînii și copiii. În sate, 40% din copii trăiesc în sărăcie, spune ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu. Din ceste considerente, statul a venit pe parcursului anului curent cu mai multe programe de suport, transmite Noi.md c
sate moldoveneşti
Cutremure stiri: 503